Alertă! Au fost depistate mai multe cazuri de miocardită în rândul tinerilor după ce au fost vaccinați antiCOVID

Publicat: 04 iun. 2021, 08:49 Autor: Elena Arhiva
Alertă! Au fost depistate mai multe cazuri de miocardită în rândul tinerilor după ce au fost vaccinați antiCOVID

Medicii sunt în alertă după ce Ministerul Sănătății din Israel susține că experții au identificat un număr mic de cazuri de inflamare a inimii (miocardită), în special la bărbații tineri care s-au vaccinat cu serul Pfizer.

În Israel, în perioada decembrie 2020 și mai 2021, au fost raportate 275 de cazuri de miocardite din peste 5 milioane de persoane vaccinate cu Pfizer, arată studiul amplu realizat de trei echipe de experți. Majoritatea persoanelor care au prezentat o inflamare a miocardului nu au stat mai mult de patru zile în spital și 95% din cazuri au fost clasificate drept relativ ușoare.

Însă, ar fi existat și un deces, posibil conectat cu miocardita, dar nu a putut fi dovedită legătura, potrivit Libertatea.ro. Experții care au condus cercetarea arată că „există o legătură probabilă între administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer și apariția miocarditei la bărbații cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani”.

„Eficacitatea vaccinului depășește riscurile”

Compania Pfizer a transmis într-o declarație că a aflat de concluziile oficialilor israelieni, notând că nu a fost identificată o legătură cauzală clară. Compania susține că reprezentanții săi se întâlnesc în mod regulat cu Departamentul de Siguranță a Vaccinurilor din cadrul Ministerului Sănătății din Israel pentru a analiza datele.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat că inflamaţia inimii după administrarea vaccinului Pfizer nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, dat fiind că incidentele au fost similare cu cele din populaţia generală. Cu toate aceastea, „Comitetul a dat undă verde pentru vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, iar acest lucru va fi posibil începând cu săptămâna viitoare”, a declarat Nachman Ash, coordonatorul pentru reacţia la pandemie în Israel. „Eficacitatea vaccinului depășește riscurile”, a mai spus acesta.

Sursa foto: Arhiva Ciao

 

Publicat: 04 iun. 2021, 08:49 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă