Adrian Marinescu, avertisment dur: ”Această tulpină merge către tineri și cei mici!”

Publicat: 02 mart. 2021, 11:47 Autor: Elena Arhiva
Adrian Marinescu, avertisment dur: ”Această tulpină merge către tineri și cei mici!”

Medicul Adrian Marinescu a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că numărul persoanelor cu forme medii și severe de coronavirus a început să crească în ultimele zile.

”Aș trage un semnal de alarmă pentru ce va urma, sunt puține locuri de internare și probabil aceste creșteri, în viitorul apropiat, înseamnă destul de multe probleme pentru spitalele suport COVID-19!”, a spus medicul la Antena 3.

Medicul a dat o explicație și cu privire la creșterea numărului de cazuri de coronavirus în rândul tinerilor.

„Vorbim aici de tulpina din Marea britanie, care reprezintă un procent important pentru România, nu este predominantă, dar nici departe nu e. Această tulpina merge către tineri și cei mici, care vor face forme simptomatice medii și severe. Deocamdata este în curs de evaluare. Nu aș spune că pacienții noștri tineri fac forme severe, dar totuși numărul lor a crescut. Probabil, în viitorul apropiat, se va vedea mai bine.”, a mai spus medicul.

Medicul Radu Țincu: ”Vor fi afectați mai mult tinerii!”

Și medicul Radu Țincu avertizează asupra faptului că valul trei în România va fi diferit față de cele anterioare, susținând că va exista o creștere de cazuri în rândul populației tinere, care nu a fost imunizată.

”Cred că va fi un al treilea val diferit față de cele din 2020, pentru că atunci aveam toată populația expusă riscului. În acest moment, grupele vulnerabile sunt oarecum securizate prin vaccin. Cred că vom avea un număr de cazuri în creștere la populația tânără, care încă nu a fost imunizată. Avem o nouă varianta virală, varianta britanică, care în mod sigur circulă în România intracomunitar, o variantă virală cu o transmisibilitate mult mai ridicată. 

Anticipez că va fi o accelerare a transmiterii în rândul comunităților de persoane tinere și acest lucru nu va avea un impact așa mare cum a fost în septembrie-octombrie anul trecut asupra sistemului de terapie intensivă. Sigur că, odată ce numărul de persoane tinere îmbolnăvite de COVID va crește și vom avea mii de persoane diagnosticate pozitiv, va exista și un procent redus de oameni care vor dezvolta și forme severe”, a declarat medicul Radu Țincu.

Sursa foto: Facebook Adrian Marinescu

 

Publicat: 02 mart. 2021, 11:47 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă