EXCLUSIV | Raluca Podea, momentul adevărului! Ce spune despre relațiile ei: „Am fost înșelată! Nu merita nici mãcar să îl privesc”

Publicat: 19 nov. 2022, 19:29 Autor: Dora Bazavan Vedete

Raluca Podea, momentul adevărului!  Raluca Podea a trecut prin clipe grele atunci când și-a pierdut tatăl și încă nu și-a revenit din șoc. Este o femeie puternică dar a apelat la ajutorul unui psiholog pentru a-i face mai ușoară cumva starea emoțională în care se află.

Exclusiv pentru Ciao.ro, Raluca Podea a dat din casă și ne-a povestit cum este ea într-o relație, cât de sinceră și devotată!

Raluca, cum îți revii după pierderea tatălui? 

Nu știu dacă îmi pot reveni!

De câte ori l-ai visat până acum? Cum îți apare în vis?

L-am visat de foarte multe ori. Mi-a spus că mă iubește, îl visez în diferite ipostaze dar în vis îmi apare tot timpul alb-negru.

Raluca Podea, momentul adevărului!

Ai ceva să îți reproșezi cu privire la relația cu tatăl tău? E ceva ce nu ai făcut și îți doreai să faci, ca să nu rămâi cu regrete?

Îmi reproșez faptul că nu l-am îmbrățișat în timp ce era internat în spital și nu am mai apucat să îi spun că îl iubesc.

Cum stai acum, emoțional vorbind? 

Nu stau bine, merg la psiholog (încă nu pot să mă uit la pozele cu el pentru că încep instant să plâng, mã apucă panica).

Cât de des treci pe la cimitir?

Merg foarte des să îl vizitez, îi duc flori, îi aprind lumânãri, în fiecare duminicã îi aprind candela și mă rog pentru el!

Ești foarte mândră de fiul tău David, elev la Dinu Lipatti! Ce educație i-ai oferit fiului tău?

Sunt foarte mândrã de David, a ajuns exact acolo unde își dorea. A luat nota 9 la examenul de canto clasic. David este un copil cuminte și cu cei 7 ani de acasă!

Ce îți dorești pe mai departe pentru el?

Sã fie la fel de hotãrât, sã ajungã exact acolo unde își dorește!

Ești o femeie frumoasă care arată foarte bine! Ai făcut multe compromisuri în relațiile tale?

Întotdeauna am realizat ce mi-am dorit pe propriile mele puteri! Nu am făcut niciodată compromisuri (am avut ocazia, dar am refuzat). Sunt convinsă că, dacă acceptăm acele compromisuri, eram undeva departe! Sunt foarte fericită pentru ce am realizat pânã acum pe propriile mele puteri.

Ce spune despre relațiile ei

Care este cel mai mare regret pe care îl ai legat de viața ta personală?

Regrete am multe. Mi-aș fi dorit să aleg cu capul și nu cu inima!

Cum este Raluca Podea când iubește?

Prea devotatã, prea iubitoare…

Ai ales să îți ții viața personală departe de lumina reflectoarelor! De ce?

Este mai bine să nu amestec viața personală cu lumina reflectoarelor.

Cum te răsfață iubitul tău?

Ne leagă o iubire sinceră.

Ți-a fost vreodată teamă să spui lucrurilor pe nume într-o relație?

Niciodată, consider că dacă nu spui ce ai de spus, acea relație la un moment dat nu mai funcționează!

De cele mai multe ori ai înșelat sau ai fost înșelată? 

Nu am înșelat niciodată! Dar de cele mai multe ori am fost înșelatã…

Cum privești femeile care stau într-o relație toxică și nu au curajul să se rupă, de teamă, de partenerul lor?

Femeia care nu renunță la relațiile toxice, din punctul meu de vedere, nu este o femeie independentã!

Ce te face 100% împlinită și fericită?

Familia.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le-ai făcut în relațiile tale și de la care ai avut de învățat?

Faptul că întotdeauna am arătat toată iubirea pe care o aveam și că am dat șansa unor oameni sã se apropie de mine deși nu meritau nici mãcar să îi privesc!!!

Publicat: 19 nov. 2022, 19:29 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×