Invitată în ediția de vineri a emisiunii ”Exclusiv VIP cu Cristi Brancu”, la PRIMA TV, Rocsana Marcu a povestit cum îi merg afacerile în Dubai, dar mai ales a relatat două episoade uluitoare trăite în Emirat și în Anglia.
Despre cum a ajuns să fie agent imobiliar, Rocsana a punctat: ”Din când în când, lumea din zona în care stăteam în Pipera știa că ocazional mai vindeam câte o casă, ca să o duc și mai bine decât din cât câștigam din televiziune.
Era nevoie să fac și altceva. Mai vând și acum case în Pipera. Nu pot să renunț la ceea ce fac de atâția ani. (…) În Dubai sunt în jur de 35.000 de agenți imobiliari. Nu că suntem în competiție…, mie îmi place la nebunie ! Ești la un eveniment, vin agenții lângă tine, vin prin spate și se uită în telefonul tău ca să vadă cui scrii, să îți fure numărul de telefon al clientului. Nu ai văzut așa ceva! (…) Eu lucrez direct cu dezvoltatorii din Dubai. Cea mai mare tranzacție a mea: un etaj întreg și a fost 5 milioane de euro.”
Cristi Brancu a aflat și povestea din spatele cererii în căsătorie din Dubai: ”Sunt foarte mulți care chiar caută relații serioase. Știi cât de fericite sunt nevestele localnicilor? Toată ziua se plimbă, stau la shopping. Asta fac! Eu îi respect foarte mult, dar atat. Îi țin la distanță. Sunt multe românce căsătorite cu localnici. Sunt foarte fericite. (…) Am un client care a venit, a luat o casă de la mine.
Fiind localnic, după ce a cumpărat casa, m-a invitat la cină. (…) Ajungem la cină, scoate un inel. Am crezut că vrea să îmi dea un cadou că i-am vândut casa. Îmi dă inelul și zic: «Pentru ce este acest inel ?» «Pentru tine, că îmi place foarte mult de tine. Te-am căutat pe Net, știu totul despre tine. Am pus-o pe secretara mea să afle tot, știu tot istoricul tău, despre familia ta.»
Eu deja mă panicasem. «Și vreau să ne căsătorim, că ești exact ceea ce îmi doresc eu. Ești mamă singură. Ești stilul meu.» Știam că ei te respectă și tu trebuie să îi respecți pe ei. Mă gândeam : «cum scap eu de el ?» Și i-am zis : «Te rog să iei inelul înapoi.» «Nu, nu, nu!! Că am dat 100.000 pe el.» Zic : «Hai să îți explic: la noi, în România, un inel înseamnă foarte mult și trebuie să ai o relație de minimum 5 – 10 ani. În plus, eu sunt măritată. Uite, vezi tu inelul ăsta ?”
Când a auzit că sunt măritată s-a speriat. «Ah, ești măritată ? Nu am știut.» «Păi, da!, că nu vorbesc despre asta, soțul meu nu vrea, e un om foarte important aici în Dubai.» «Atunci rămânem cunoștințe ?» Zic ”sigur” și uite așa am reușit să scap. Altfel, greu…”
Rocsana Marcu a povestit de ce a renunțat să mai locuiască în Anglia : ”Am încercat cu Londra unde a fost foarte bine până la nebunia cu Brexit. Chiar dacă mie îmi merea foarte bine profesional, când am început să văd că fetele mele nu mai sunt în siguranță pe stradă…. Trebuia să mă duc mai devreme să le iau de la școală, ca să nu se întâmple ceva. (…) Când stai cu fata în telefon și îți spune că o urmărește cineva….
Am chemat poliția, a venit după 40 de minute, a trebuit să ma bat cu urmăritorii în benzinărie. Am dat, am și luat. (…) M-a ținut Dumnezeu să nu intru cu mașina în ei, să fac crimă. Ei voiau să fure ghiozdanul. Unul stătea cu cagula pe față în benzinărie. Știam de la fata mea că cel care stă afară are cuțit în mână.
Eram cu cea mică în mașină. I-am spus să stea cu poliția în telefon. I-am zis celei mici să blocheze ușile la mașină. M-am dat jos, m-am dus liniștită, să nu dau de bănuit, am sărit la gâtul lui. Au ieșit 2 fete din benzinărie, dădeau și ele în mine. A venit poliția ți mi-a zis să nu mai dau în el, că ajung la pușcărie. (…) Și erau apărați de poliție, ca au 15 ani. «Nu avem voie să le facem nimic, să punem mâna pe ei. Asta e legea.» Abia au înregistrat cazul. Și ajungi în Dubai unde nu au nicio treabă. Lași copiii, singuri pe stradă…”