Cine sunt victimile criminalului din Onești, cel care a luat ostatici doi muncitori, iar apoi i-a omorât. În urmă cu câteva zile, un incident șocant a avut loc în România: un bărbat a luat ostatici alți doi, apoi i-a omorât într-un apartament din Onești.
În cursul serii de luni, doi bărbați și-au pierdut viața în urma unui incident rar întâlnit în România. Un bărbat din Onești, pe nume Gheorghe Moroșan, a sechestrat doi muncitor într-un apartament din Onești, județul Bacău, iar apoi i-a înjunghiat până la moarte: unul dintre bărbați și-a găsit sfârșitul în apartamentul respectiv, iar cel de-al doilea a murit la spital. De asemenea, după câteva ore de negocieri, bărbatul care i-a sechestrat în locuință a fost împușcat în picioare de către oamenii legii, în momentul în care au auzit țipete din apartament și au intrat în forță cu gândul de a-i salva. Însă a fost prea târziu, arată Adevărul.
Unul dintre bărbații sechestrați avea vârsta de 38 de ani, Silviu Iștoan, iar cel de-al doilea avea 55 de ani și se numește Dan Palatu, ambii electricieni. Bărbatul de 38 de ani rămăsese orfan de mamă la vârsta de trei ani, a fost crescut de tată, alături de fratele său.
Laurențiu Neghină, primarul din Onești, a postat pe rețelele de socializare un mesaj de condoleanțe: „Sunt consternat de evenimentul dramatic întâmplat în oraşul nostru! Sunt alături de familiile victimelor nevinovate! Sincere condoleanţe!”. În urmă cu o zi, reprezentanții Primăriei Onești au anunțat că vor vota în Consiliul Local acordarea unor ajutoare de urgență pentru familii.
sursă foto: Adevărul.ro.