Prințul Philip al Regatului Unit (99 de ani), soțul Reginei Elizabeta a II-a, a fost mutat, luni, în spitalul londonez “St. Bartholomew” pentru a-și continua tratamentul unei infecții și observarea unei boli de inimă preexistente, a anunțat Palatul de la Buckingham, potrivit BBC. Acesta a stat 13 zile în spital.
Tratamentul își face efectul iar ducele nu suferă, mai arată sursa citată.
Filip, care va împlini 100 de ani în iunie, a fost internat în Spitalul King Edward VII din Londra pe 16 februarie, ca măsură de precauție, după ce nu se simțea bine.
O sursă din cadrul palatului spunea anterior că ducele a mers în spital fără ajutor.
Luni dimineață, o persoană a fost pusă într-o ambulanță de la spitalul Marylebone, departe de obiectivele jurnaliștilor și acoperit cu umbrele.
Atât ducele, cât și regina Elisabeta au făcut prima doză de vaccin anti-COVID în luna ianuarie.
Cei doi așteptau cu nerăbdare debutul campaniei de vaccinare
În luna martie a anului 2020, Regina Elisabeta a Ii-a și Prințul Philip au intrat în izolare și au mers la una dintre reședințele lor, după ce autorităţile britanice au recomandat izolarea persoanelor peste 70 ani, mult mai vulnerabile în caz de infecţie. O sursă apropiată de Familia Regală a dezvăluit pentru presa britanică că cei doi așteaptau debutul campaniei pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus, având în vedere că amândoi fac parte din categoria de risc.
Prințul Philip a fost internat în spital din ”precauție”
Ducele de Edinburgh, în vârstă de 99 de ani, a fost internat în spita, în urmă cu câteva zile, la recomandarea medicului său. Ducele „nu se simțea bine”, potrivit Palatului Buckingham.
Decizia de internare în spital este o „măsură de precauție”, iar ducele de Edinburgh rămâne în spital „sub observație și pentru odihnă”, a precizat Palatul Buckingham într-o declarație.
Sursa foto: Arhiva Ciao
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...