Numărul deceselor de COVID-19 la nivel global a trecut miercuri de 700.000, potrivit unui bilanţ Reuters, cu Statele Unite, Brazilia, India şi Mexic în fruntea acestui clasament. Aproape 5.900 de persoane mor în medie la fiecare 24 de ore de COVID-19, potrivit calculelor Reuters pe baza datelor din ultimele două săptămâni. Aceasta echivalează cu 247 de persoane pe oră sau o persoană la fiecare 15 secunde.
Statele Unite şi America Latină sunt noile epicentre ale pandemiei. Iniţial, coronavirusul a ajuns mai lent în America Latină, unde trăiesc 640 de milioane de oameni, faţă de restul lumii. Dar oficialii s-au luptat de atunci să controleze răspândirea bolii din cauza sărăciei regiunii şi a oraşelor dens populate.
Peste 100 milioane de persoane din America Latină şi Caraibe trăiesc în mahalale, potrivit Programului ONU pentru Aşezări Umane. Multe dintre ele au locuri de muncă în sectorul informal cu puţină siguranţă socială şi au continuat să lucreze pe tot parcursul pandemiei.
Statele Unite, cu o populaţie de aproximativ 330 milioane de locuitori, au fost de asemenea lovite crunt de virus, în ciuda faptului că sunt una dintre cele mai bogate naţiuni din lume
Expertul de top în boli infecţioase al guvernului SUA, dr. Anthony Fauci, a declarat luni că statele cu multe cazuri de coronavirus ar trebui să reconsidere impunerea restricţiilor şi a izolării, subliniind necesitatea de a aduce cazurile la un nivel scăzut înainte de începerea sezonului de gripă, la toamnă.
Chiar şi în unele părţi ale lumii ce păreau să fi redus răspândirea virusului, au crescut recent cazurile într-o singură zi, ceea ce indică faptul că bătălia este departe de a se fi terminat. Australia, Japonia, Hong Kong, Bolivia, Sudan, Etiopia, Bulgaria, Belgia, Uzbekistan şi Israel au avut recent creşteri record de cazuri, potrivit Agerpres.
1.309 noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 24.108 de teste prelucrate, iar alte 41 de decese au fost raportate. Până astăzi, 5 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 56.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 28.584 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.370 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.309 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 2.521 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.