Pandemia de coronavirus a băgat foarte multă frică în sufletele oamenilor și există și situații în care oamenii nu știu exact ce simt dacă sunt bolnavi de Covid-19.
Un medic din Deva, Roxana Betea, explică faptul că la început a simțit o răceală, apoi oboseală și și-a dat seama destul de repede că s-a infectat cu coronavirus. A avut și febră și a fost nevoită să stea pe perfuzii, pentru a o scădea.
„A început ca o răceală. Mă simţeam obosită şi mă strângea gâtul”, a explicat medicul Roxana Betea, care este infectată cu COVID-19 şi internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Deva, potrivit Digi24.
„Aveam febră, eu care nu am mai făcut temperatură de ani de zile. Începusem să şi tuşesc şi aveam o stare generală foarte proastă”, a mai povestit ea pentru Mediafax.
„Am trecut pe perfuzii imediat pentru a reduce temperatura. M-au ajutat perfuziile, pentru că am trecut destul de uşor peste perioadă proastă. Am fost norocoasă”, a spus Roxana Betea.
Cadrele medicale din toată lumea trec prin momente dificile în această perioadă. O asistentă medicală de doar 21 de ani din Dublin, spune că a ajuns la capătul puterilor și se așteaptă ca în ultimul moment să cedeze.
Kate O’Flaherty a dezvăluit pe contul ei de socializare că și-a scris testamentul și i-a spus iubitului ei unde este ascuns. Mai mult decât atât, tânăra a încercat să tragă un semnal de alarmă pentru cei care se plâng că trebuie să stea izolați, potrivit The Mirror.
„Dacă ți se pare greu să te pui în locul cadrelor medicale în aceste zile, voi încerca cât pot eu de bine să îți ofer o imagine de ansamblu. Ieri, mi-am scris testamentul. L-am ascuns în camera mea și i-am spus iubitului unde se află în cazul în care se întâmplă ceva cu mine în prima linie. Am 21 de ani”, informează Kate, într-o postare pe rețelele de socializare.