Bilanțul deceselor din cauza coronavirului crește îngrijorător. Încă 360 de persoane testate pozitiv în 24 de ore!

Publicat: 07 apr. 2020, 09:30 Autor: Elena News
Bilanțul deceselor din cauza coronavirului crește îngrijorător. Încă 360 de persoane testate pozitiv în 24 de ore!

Bilanțul deceselor din cauza coronavirului crește îngrijorător! Potrivit celei mai recente informări a Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului, 182 de români au murit infectați cu coronavirus, până la acest moment.

Update, ora 16:00. Numărul deceselor cauzate de COVID-19 în România a crescut la 197.

Un număr de 360 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, astfel, că bilanțul total al îmbolnăvirilor urcă la 4417. În același timp, 182 de oameni au murit.

La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 274 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.379 de persoane. Alte 91.369 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 43.578 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 631 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19: 400 în Italia, 193 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 6 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei, 29 de cetățeni români aflați în străinătate (9 în Italia, 7 în Franța, 6 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania) au decedat. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate  663 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.042 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. 

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.757 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.497.175 de lei.

 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

Publicat: 07 apr. 2020, 09:30 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×