Placido Domingo a fost internat într-un spital din Acapulco, Mexic, după ce a suferit complicații medicale din cauza infecției cu coronavirus, potrivit purtătorului de cuvânt al artisului.
„Se descurcă bine și răspunde la tratament”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Domingo, într-o declarație pentru CNN.
Placido Domingo a anunțat pe pagina sa de Facebook, săptămâna trecută, că are Covid-19. El și-a încurajat fanii să se spele pe mâini și să respecte regulile impuse de autorități.
„Împreună putem combate acest virus și oprim actuala criză mondială, astfel încât să putem reveni la viața noastră normală foarte curând”, a scris Domingo.
„Cred că este datoria mea morală să vă anunţ că am fost testat pozitiv pentru COVID-19, coronavirus. Eu şi familia mea suntem în autoizolare, atât timp cât va fi necesar din punct de vedere medical”, a afirma, în urmă cu câteva zile, tenorul spaniol, în vârstă de 79 de ani, potrivit Agerpres.
„În prezent suntem bine cu toţii, însă eu am avut simptome de febră şi tuse şi am decis să fiu testat, iar rezultatul a fost pozitiv. Vă rog să fiţi extrem de atenţi, să urmaţi regulile de bază, să vă spălaţi frecvent pe mâini, să staţi la cel puţin doi metri distanţă de ceilalţi, să faceţi tot ce vă stă în putere pentru a opri răspândirea virusului şi, mai ales, rămâneţi acasă dacă puteţi!”, a mai spus Placido Domingo.
Tenorul de 79 de ani și-a dat demisia din funcția de director general al Operei din Los Angeles anul trecut, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală, scrie Mediafax.