Mihai Neșu, interviu-tulburător: ”Pierzându-mi sănătatea fizică aproape complet, mi-a mai rămas sufletul, este singurul de care trebuie să mă îngrijesc”

Publicat: 16 dec. 2019, 22:26 Autor: ileana.ghinea Vedete

„După ce-l cunoști pe Mihai Neșu, instantaneu crezi în minuni!”, spunea Roberta, omul de televiziune cu ani de experiență pe care nu orice îl poate mișca.

„Rolul omului pe pământ este să facă bine”, le-a spus Mihai Neșu lui Buzdu și Morar, în cadrul vizitei pe care le-a făcut-o în casa de sticlă amplasată în Orașul Faptelor Bune, montată anul acesta în Oradea.
Mihai Neșu oferă o lecție de putere, o lecție de „imposibilul nu există” atâta vreme cât ai gandul la tine.

„Rolul omului pe pământ este să facă bine”

Mihai, accidentul suferit…

Da. Prin accidentul suferit mi-am dat seama că viața mea nu era cea mai potrivită. Am început să mă studiez mai mult pe mine si să-mi dau seama unde trebuie să încep să mă antrenez și să fac mai mult bine. Rolul omului pe pământ este să facă bine.

Durerea cea mai mare a fost cea fizică sau cea sufletească?

Au fost clipe teribile. De fapt nu durerea fizică este cea mai mare, ci durerea din suflet. Dacă nu o tratezi, este foarte greu să te vindeci. Sufletul nu poate fi vindecat decât de Dumnezeu, este singurul deținător al rețetei exacte de vindecare a sufletului. Este foarte important, însă, să ne dorim să ne vindece Dumnezeu. Uneori, prin felul nostru de a fi, refuzăm acest ajutor divin.

 

„Trăiesc cel mai bun moment al vieții mele, mă ajută Dumnezeu, nici nu simt că sunt paralizat!”

Cum ai învățat să-ți vindeci sufletul?

Nu pot să zic că am învățat lucrul acesta. Pierzându-mi sănătatea fizică aproape complet, mi-a mai rămas sufletul, este singurul de care trebuie să mă îngrijesc.

Și așa cum am spus mai devreme, am constat că nu toate lucrurile erau în regulă și am fugit la mai mulți preoți, m-am spovedit, m-am împărtășit. Datorită rugăciunilor lor s-au schimbat foarte multe lucruri în viața mea, dar sunt, încă, în perioada de antrenament spiritual în care continui să mă antrenez să imbunătățesc starea sufletească. Sper eu să fie din ce în mai bine, cu timpul.

Și, totuși, trupul…

Noi persoanele cu dizabilități avem nevoie să facem terapie constant, pe termen lung. De exemplu, eu fac în fiecare zi, mai puțin duminică. Acesta este motivul pentru care am gândit proiectul Sf. Nectarie, complex de recuperare dedicat copiilor cu dizabilități, deschis la Oradea. Reușim, aici, să ferim copiilor cu dizabilități acces la tratemente extrem de costisitoare în alte țări. Noi suportăm, cu ajutorul oamenilor care sunt aproape de fundația noastră, 80% din costurile tratamentelor. Important de știut că alegând terapia care trebuie, rezultatele apar.

Ești un fel de înger al familiilor care trec prin negre suferințe. Hai să vorbim despre Sf. Nectarie, complexul de recuperare dedicat copiilor cu dizabilități

Centrul este practic o extindere a ceea ce avem acum. Acum avem o fundație caritabilă dedicată copiilor cu dizabilități. Are doar 250 de mp, este neîncăpătoare, avem listă de așteptare. Avem o terapie foarte căutată de părinții copiilor care este foarte scumpă în străinătate. La noi este mult mai accesibilă, părinții plătind numai un sfert din preț. Este o terapie atestată în America după foarte multe cercetări. Este folosită de foarte mulți copii cu dizabilități. Am reușit să o aducem și în România. Trebuie să recunosc că trăiesc cel mai bun moment al vieții mele. Mă ajută Dumnezeu, nici nu simt că sunt paralizat.

Publicat: 16 dec. 2019, 22:26 Autor: ileana.ghinea Vedete
Tags:
Pe aceeași temă
×