Ce pensie infimă primeşte Mihai Neşu de la statul român: „Am mai avut și bani puși deoparte din fotbal”

Publicat: 21 feb. 2023, 11:47 Autor: Camelia Vedete

Ce pensie infimă primeşte Mihai Neşu de la statul român. Mihai Neșu a împlinit 40 de ani! Fostul fotbalist s-a obișnuit deja cu viața pe care o duce și vrea să se facă util în fiecare zi.

La aproape 12 de ani de la accidentul grav care l-a paralizat, Mihai Neşu continuă să luptei și încearcă să-i ajute și pe alții, prin intermediul fundației.

„Mă trezesc dimineața la 7, mă ajută sora mea și cu o doamnă asistentă să fac baie, să mă îmbrac. Doamna asistentă îmi gătește micul dejun, mănânc, după aceea mă duc pe șantier. Mai am două zile pe săptămână masaj, dimineața, și atunci mai întârzii pe șantier. Dar, în principiu, stau pe șantier vreo 3-4 ore, după aceea mă duc la fundația actuală să fac și eu terapie două ore, apoi mă întorc acasă, unde mai lucrez una-alta, mă mai relaxez. Seara, de obicei, cel târziu la 21:00 – 21:30 mă pun în pat, mă mai uit un pic la televizor și mă culc”, a spus Mihai Neșu pentru pentru GSP.

Ce pensie infimă primeşte Mihai Neşu de la statul român

Mihai Neșu primește de la statul român o pensie foarte mică. Nu ar reuși să se descurce dacă nu ar avea pensia de accident din Olanda.

„Eu sunt un pensionar fericit, că eu am pensie de accident. Ce să zic, mă bucur de viața asta pe care o am, chiar dacă la început a fost greu. Or fost grei primii ani, dar tot ce a venit după a fost ca atunci când după furtună iese soarele. Iar acum e numai soare”, a mai spus Mihai Neşu.

Mihai Neșu are o pensie de 3.000 de euro de la statul olandez, iar România îi plătește o pensie de 100 euro pe lună și una de însoțitor de 300 euro.

„Fiind accident de muncă, atunci beneficiez de pensia din Olanda care mă ajută destul de mult să mă descurc. Am mai avut și bani puși deoparte din fotbal și încă nu s-au terminat”.

”Dumnezeu m-a binecuvântat cu acest accident”

Fostul fotbalist Mihai Neșu mărturisește că nu regretă nicio secundă că sunt 12 ani de când acesta se află într-un scaun cu rotile. Mihai Neșu se afla la un antrenament când Alje Schut, colegul său de la FC Utrecht, a intrat neintenționat, iar fostul sportiv s-a accidentat grav. Pe 11 mai 2023 se fac 12 ani.

“Viaţa mea înainte de accident a fost ca viaţa majorităţii tinerilor. Aveam multe vise, îmi doream să câştig mulţi bani şi să îmi cumpăr tot ce vreau. Cu Dumnezeu nu aveam nicio relaţie. Ştiam că există Dumnezeu, îmi mai aduceam aminte din când în când de el. Dumnezeu m-a binecuvântat cu acest accident. Dumnezeu mă iubește și are grijă de mine și trebuie să fiu și eu așa cum mă vrea el.

Copiii de la fundație, pe care îi întâlnesc zilnic, au suferințe fizice mult mai mari decât mine. Dar cred că sufletește ei sunt mai sănătoși decât noi toți. Bineînțeles că în primii ani mi se părea că suferința mea este cea mai mare și că niciunui om nu i se poate întâmpla mai rău decât ce am pățit eu.

Dar acum, în ultima perioadă, mărturisesc că nu am de ce să mă plâng. Și văd în jurul meu oameni care sunt sănătoși, poate, din punct de vedere fizic, dar sunt foarte nefericiți din punct de vedere sufletesc”, a spus Mihai Neșu pentru revista Familia Ortodoxă.

Publicat: 21 feb. 2023, 11:47 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă