A fost șef al studiourilor Paramount Pictures, sprijinind realizarea unor filme celebre precum "Chinatown", "Nașul" și "Harold și Maude".
Robert Evans a murit! Purtătorul de cuvânt al producătorului, Monique Moss, a confirmat faptul că Evans a murit pe 26 octombrie, dar nu a oferit detalii despre circumstanțele decesului.
Pe numele real Robert J. Shapera, Evans s-a născut în New York, iar în adolescență a fost actor de radio.
Cariera lui Evans a fost marcată de reveniri și reinventări. La 26 de ani, după ce lansase cu succes o linie de haine pentru femei, împreună cu fratele său, Charles, a fost remarcat în Los Angeles de actrița Norma Shearer, care a convins niște producători să îl angajeze ca actor, pentru a interpreta rolul regretatului ei soț, mogulul hollywoodian Irving Thalberg, în filmul „Man of a Thousand Faces”.
Producătorul Darryl Zanuck l-a cooptat pe Evans ca actor în echipa Twentieth Century Fox și l-a distribuit în „The Sun Also Rises”. După acest film, Evans s-a întors la afacerea pe care o avea cu fratele său, dar a revenit la Hollywood în 1966, când Zanuck i-a oferit un contract de producător executiv.
Din 1966 până în 1974, Evans a produs filme precum „The Odd Couple”, „Rosemary’s Baby” și „Goodbye, Columbus”.
A fost apoi șef al Paramount Pictures, care a devenit dintr-un studio de filme mediocre unul producător de hituri, precum „Nașul/ The Godfather” și „Love Story”, printre altele.
În 1974, a obținut o nominalizare la Oscar pentru „Chinatown”, un film regizat de Roman Polanski.
O personalitate flamboaiantă, Evans a fost căsătorit și divorțat de șapte ori și a fost modelul pentru producătorul hollywoodian meschin interpretat de Dustin Hoffman în satira din 1997 „Wag the Dog”.
Printre altele, a fost căsătorit cu actrița Ali MacGraw, care a dat naștere singurului copil al lui Evans, Joshua.
MacGraw a devenit superstar după ce a apărut în „Love Story”, apoi a mers în Texas, timp de patru luni, pentru a realiza „The Getaway”, un film cu Steve McQueen, cu care a avut una dintre cele mai celebre aventuri de la Hollywood. A divorțat de Evans în 1972.
În 1994, Robert Evans și-a lansat volumul de memorii „The Kid Stays in the Picture”, adaptat ulterior într-un documentar apărut în 2002.
În 1980, a pledat vinovat pentru deținere de cocaină și a primit o pedeapsă de un an de libertate condiționată, apoi, în 1983, a refuzat să participe la o audiere preliminară într-un caz de crimă și, deși nu a fost niciodată asociat cu aceasta, reputația lui a fost pătată și mai mult.
Ultimul său film a fost celebra comedie romantică lansată în 2003 „How to Lose a Guy in 10 Days”.