EXCLUSIV | Clara Rotescu a pus lupa pe ținutele vedetelor de la petrecerea Viva! Cine a dat chix și cine a ales corect rochia de red carpet

Publicat: 09 iun. 2023, 16:22 Autor: Dora Bazavan Vedete

Designerul Clara Rotescu, prezentă la petrecerea revistei Viva, care an de an adună toate vedetele  pe covorul roșu și nu numai, a studiat atmosfera de miercuri seară de la celebrul eveniment, a luat pulsul ținutelor alese de vedete pentru un party cu ștaif și un dress code: like a movie star (n.r.: ca un star de cinema)!

Cine s-a îmbrăcat corect, conform cerințelor organizatorilor, ce vedete nu au reușit să respecte dress code-ul impus, ce a fost prea mult sau prea puțin, cine ar fi putut mai bine? Clara Rotescu a fost pentru Ciao.ro designerul care a pus de această dată lupa pe vedetele care au pășit care mai de care mai entuziasmate și strălucitoare la petrecerea începutului de vară a revistei Viva!

Clara Rotescu a pus lupa pe ținutele vedetelor de la petrecerea Viva!

Clara Rotescu a îmbrăcat la acest eveniment o rochie și o jachetă Alexander McQueen, sandale Vauthier și geantă Gucci. Iar în opinia designerului, Adelina Pestrițu și Ilinca Vandici au fost în topul vedetelor bine îmbrăcate de la petrecerea Viva!

Lavinia Pîrva Bănică a optat pentru o rochie animal print care nu I s-a părut prea potrivită de această dată Clarei Rotescu.

“Animal Print este o alegere ușor neinspirată pentru un outfit cu tema atât de ofertantă a glamului de la Hollywood. Aceasta este mai degrabă o rochie pentru cină, club, sau orice alt eveniment unde vrei să arăți sexy”, a spus designerul despre ținuta soției lui Ștefan Bănică JR.

De la Andreea Berecleanu, designerul Clara Rotescu ar fi așteptat mai mult! “Pentru zona aceasta de frumusețe impecabilă, aș fi mizat pentru un outfit care să spargă tiparele corectitudinii vestimentare. Mi-ar fi plăcut ceva cu adevărat de Hollywood…”, a punctat Clara.

Cine a dat chix și cine a ales corect rochia de red carpet

Flavia Mihășan nu și-a ales corect încălțările! “În general, ținutele de Hollywood nu sunt purtate cu papuci, dacă aceștia nu sunt genul mule… Rochia este o alegere potrivită pentru locația evenimentului, dar nu neapărat în temă”, a mai completat Clară Rotescu.

Adelina Pestrițu a fost însă una dintre preferatele designerului: “O ținută de Hollywood-ul de altădată cu adevărat. Care aduce ceva din glamul Oscarurilor și care, prin comparație, a avut puține concurente. Mi-ar fi plăcut ceva mai de actualitate însă… Din noul glam… Dar încă o dată, o ținută de Hollywood purtată cu atitudinea adecvată”, a completat Clara Rotescu.

La prima apariție după anunțul divorțului, Ilinca Vandici a strălucit pe covorul roșu! “Ilinca Vandici a fost, fără doar și poate, vedeta Hollywood-iană a serii. I-a lipsit doar Oscar-ul. Impecabilă!”, spune Clara Rotescu, care a apreciat și ținuta Andreei Antonescu.

“O ținută în care Andreea a arătat impecabil. Potrivită locației, care a creat confuzie Tema/ vs. Face Forest, dar aș adăuga că este una din cele mai bune ținute ale vedetei”.

Daniela Gyorfi a fost la rândul ei apreciată pentru alegerea vestimentară

Daniela Gyorfi a fost la rândul ei apreciată pentru alegerea vestimentară făcută și de nerecunoscut, dând dovadă de clasă și eleganță. “O ținută corectă, rochie de seară, lungă, care pune în evidență silueta de invidiat a Danielei. O ținută clasică, corectă”, a mărturisit Clara Rotescu.

Designerul român a apreciat și apariția cuplului Alina și Ilan Laufer, ca fiind: “O ținută care reînvie sexualitatea Hollywood-ului de altădată și care face parte – alături de ținuta de excepție a partenerului – din top 5 ținute impecabile ale evenimentului”.

Atunci când a venit vorba de rochia cu paiete a Oanei Lis, Clara Rotescu a fost ușor reținută. “Când vorbim despre Hollywood, nu vorbim despre rochii scurte, chiar dacă locația evenimentului a fost un club. Nici la nunțile pe plajă nu mergem în costum de baie, nici la cele în pădure, în ținută de campare. Dress code-ul este dat de eveniment și tema sa, nu de locație”.

Cât despre rochia Lorei, Clara Rotescu a avut de zis: “O ținută potrivită pentru un eveniment special, care nu pune în evidență strălucirea persoanei care o poartă”.

Ioana Ginghină nu a fost deloc pe placul creatoarei de modă Clara Rotescu

Ioana Ginghină nu a fost deloc pe placul creatoarei de modă Clara Rotescu: “Deși este o rochie lungă și complicată, nu o avantajează pe Ioana și nici nu are nimic din strălucirea covorului roșu de la Hollywood”.

Andreea Bălan a ales o ținută care nu a pus-o în evidență, după părerea designerului care a fost cu ochii pe vedete la petrecerea Viva. “O ținută modestă pentru structura corporală atât de grozavă a Andreei Bălan.  Sesisez aceeași confuzie între ținuta destinatita locației, și fără să fie neapărat în temă. Sunt mai critică deoarece de la Andreea aș fi vrut mult mai mult, pentru că era posibil…”, spune Clara Rotescu.

Bianca Drăgușanu ar fi putut purta ceva mult mai interesant la petrecerea Viva!

“O ținută glam, rochie lungă, dar se putea muuuult mai muuult. În primul rând, nu îmi place materialul rochiei și cunoscând-o pe Bianca, cred că putea să-și ia din dulap ceva mult mai interesant.  Din punctul meu de vedere, nu este o ținută care să se ridice la ștacheta de glam pe care a impus-o la evenimente Bianca”, a comentat Clara Rotescu în cazul Biancăi Drăgușanu și a rochiei sale albastre cu crăpătură extrem de sexy pe picior.

Anca Serea și fiica ei au fost una dintre atracțiile serii! “Apariția Ancăi Serea la evenimentul Viva, împreună cu fiica ei mai mare a fost cu adevărat… O apariție, deși ținutele au fost simple, clasice, lipsite de eleganța sofisticată sau de glam-ul Hollywood-ului. Sesisez aceeași confuzie între temă/ locație. Cu toate acestea, fiica cea mare a Ancăi Serea se află în top 5 vedete de Hollywood de la Viva, iar apariția elegantă a lor, mamă-fiica, a fost un punct forte al evenimentului Viva, a mai punctat, în încheiere, Clara Rotescu.

Sursa foto: Viva.ro Instagram

Publicat: 09 iun. 2023, 16:22 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă