"Mo", selectat, joi, în competiția oficială a Festivalului de la Sarajevo, va avea premiera în cinematografele românești pe 4 octombrie.
Filmul românesc „Mo” va avea premiera în cinema în octombrie. Filmul va avea premiera internațională la festivalul din Bosnia-Herțegovina, aflat la cea de-a 25-a ediție.
„Mo”, un film cu Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz și Mădălina Craiu, a fost selectat în competiția oficială de la Sarajevo alături de alte opt lungmetraje.
Prezentat în avanpremieră la Festivalul Internaţional de Film Trasilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, „Mo” a fost primit cu căldură atât de public, cât și de presă și critica de specialitate. Pornind de la un caz real, „Mo” spune povestea a două prietene care sunt prinse copiind de cel mai sever profesor.
După ce îl roagă să repete examenul, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neaşteptat. Totul pare o glumă, până când Mo îşi pierde controlul.
Filmul „Mo” a fost selectat în anii trecuți la CineLink Sarajevo, în etapa de scenariu, și, ulterior, Work in Progress.
Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo are loc în perioada 16 – 23 august, iar premiera internaţională a lungmetrajului ‘Mo” va avea loc în prezența regizorului Radu Dragomir, a actorilor Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz și Mădălina Craiu, a directorului de imagine Liviu Mărghidan și a producătorului Ruxandra Flonta.
O producție Scharf Film Production și Strada Film, „Mo” va putea fi văzut pe ecranele din România de pe 4 octombrie, distribuit de Bad Unicorn.