Organizația Mondială a Sănătății a demontat unul dintre cele mai vehiculate mituri legate de coronavirus.
Explicațiile oferite de Organizația Mondială a Sănătății sunt clare: coronavirusul nu se transmite prin arer, ci prin picăturile pe care o persoană infectată le generează atunci când tușește, strănută sau vorbește.
Acestea, fiind mai mai grele, nu plutesc în aer, ci cad pe podea sau pe suprafața obiectelor.
Ceea ce înseamnă că ne putem infecta, inspirând virusul, dacă stăm la mai puțin de un metru de o persoană bolnavă, sau dacă atingem o suprafață contaminată și apoi ochii, nasul sau gura fără să ne spălăm pe mâini.
Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului ”Matei Balș”, susține că noul coronavirus trăiește în praf și în mizerie, motiv pentru care le-a recomandat autorităților să curețe bine străzile.
În cadrul unui interviu, Adrian Streinu-Cercel susține că în cazul în care oamenii vor sta în case de Paște, cel mai negru scenariu va fi evitat.
„Cea mai mare nevoie o reprezintă nevoia de calm şi de linişte. E o bătălie foarte complicată, mai ales că acest virus parşiv se ascunde în praf şi mizerie. Am rugat autorităţile locale să spele bine străzile, parcurile pentru că acolo se ascunde virusul.
Daca vom înţelege să stăm şi în casă de Paşti, atunci acea estimare, precum că după Sărbătorile Pascale am putea avea o problemă mare, ar putea fi ştearsă cu buretele.Dacă nu înţelegem acest lucru, acest scenariu va fi probabil la vedere”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.