Viviana Sposub și George Burcea au o relație de aproape un an de zile. Cei doi se înțeleg de minune, ba chiar se gândesc serios să facă următorul pas în relație. Invitată la ”Vorbește Lumea”, bruneta a făcut declarații despre o posibilă sarcină.
Este cunoscut faptul că Viviana a făcut parte din echipa emisiunii ”Vorbește Lumea”, înainte de a participa la ”Ferma Vedetelor”. Întâlnirea cu foștii săi colegi a fost una plină de zâmbete și distracție, însă nu au lipsit nici discuțiile importante.
Astfel, Cove a întrebat-o la un moment dat pe iubita lui George Burcea dacă așteaptă un copil: ”Viviana, spune adevărul, ești însărcinată?”
Iar răspunsul nu a întârziat să apară: ”Nu știu! Cred că nu!”. Cove a completat imediat: ”A fost o ezitare, a fost o ezitare în răspunsul tău!”.
După ce au ieșit din emisiune, cei doi îndrăgostiți au avut parte de momente importante în relația lor.
Puțini sunt cei care știu faptul că George Burcea și Viviana sunt din același oraș. Astfel, în urmă cu câteva luni, fostul soț al Andreei Bălan a pus piciorul în prag și a decis că este momentul își cunoască părinții reciproc. Cei doi au mers împreună la Botoșani, iar prima oprire a fost acasă la frumoasa brunetă.
Întâlnirea a fost cu siguranță emoționantă, iar George Burcea a fost cel care a făcut anunțul și le-a arătat fanilor săi printr-o postare pe rețelele de socializare de ce se întâmplă în viața lor. După acest moment, celebrul actor a prezentat-o și el pe Viviana, oficial, celei mai importante persoane, bunicii sale.
În cadrul unui interviu recent, George Burcea a vorbit despre relația cu Viviana, dar și cum a reușit aceasta să îl cucerească. Celebrul actor explică faptul că lucrurile dintre ei s-au petrecut natural, însă începutul a fost destul de greu pentru amândoi.
“Asta mi-a plăcut cel mai mult în ceea ce privește legătura cu Viviana, pentru că nu a fost nimic sexual de la început (…). Între noi s-au petrecut lucrurile atât de natural timp de o lună de zile, încât am lăsat cumva amândoi sentimentele să iasă și să vedem părțile bune în celălalt. Și să acumulăm energie, dragoste, sentimente și tot ce vreți voi. Mi-a fost destul de greu fără ea și cred că și ei i-a fost foarte greu. (…)”, a declarat George Burcea.
Sursă foto: Arhivă Ciao