Virgil Musta: ”Restricțiile vor crește”

Publicat: 01 mart. 2021, 12:22 Autor: Elena Arhiva
Virgil Musta: ”Restricțiile vor crește”

Șeful Secției de boli infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, Virgil Musta, atrage atenția asupra pericolului valului trei al pandemiei și îndeamnă oamenii la respectarea regulilor, tocmai pentru ca restricțiile să nu devină mai severe.

Experiența acumulată într-un an de pandemie trebuie folosită și că oamenii trebuie să fie conștienți că există pericolul valului 3 al bolii.

„Dacă suntem precauți, pandemia poate fi ținută sub control. Sunt convins că asta se va întâmpla, astfel încât Paștele să fie tradițional și să nu trebuiască să luăm măsuri restrictive. Pentru asta însă, toată lumea trebuie să înțeleagă riscul valului 3, iar regulile să fie respectate.

Foarte probabil că dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește ca în toată Europa care e aproape închisă din cauza presiunii mari pe sistemul de sănătate care e în majoritatea țărilor europene. Cred că nu e suficient să discutăm în spital, ci trebuie discutat în comunitate cu factorii de decizie.

Spitalul nostru e de nivel 1 și e plin, avem doar câteva locuri în care, imediat ce se eliberează, alți pacienți sunt preluați. Și spitalele suport au presiune. Să fim precauti și să acționăm corespunzător din timp”, a spus medicul.

2.830 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Până în 28 februarie, în România, au fost confirmate 801.994 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 740.352 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.830 cazuri noi de persoane infectate cu Covid -19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 20.350 de persoane diagnosticate cu această infecție au decedat.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 63 de decese (33 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și București.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 01 mart. 2021, 12:22 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă