Virgil Musta: „Asistăm deja la un val doi în anumite zone din România”

Publicat: 29 iun. 2020, 08:55 Autor: Elena Arhiva
Virgil Musta: Asistăm deja la un val doi în anumite zone din România

 Virgil Musta, reputatul medic de la Timşoare, care a reuşit să însănătoşească numeroşu bolnavi de coronavirus, precizează că există şi un risc însemnat de suprasaturare a sistemului medical.

Creşterea numărului de cazuri din ultima săptămână îl face pe medicul timişorean să creadă că mult discutatul val doi a început ”să lovească” în anumite părţi din ţară. „Asistăm deja la un val doi în anumite zone ale ţării. Dacă ne uităm la Braşov, numărul de cazuri este mai mare decât în perioada acută a pandemiei. Noi, în judeţul Timiş, din fericire, stăm bine, avem un număr foarte mic de cazuri, dar dacă nu vom fi precauţi şi nu vom înţelege că trebuie să respectăm regulile, sigur vom avea şi un al doilea val. Acesta poate apărea în lunile de toamnă, poate iarna. Sper ca acesta să poată fi ţinut sub control cum a fost ţinut şi în timpul primului val de pandemie”, a declarat Virgil Musta pentru Express de Banat.

Virgil Musta: „Riscul de sufocare a sistemului de sănătate este deja prezent”

Virgil Musta, medic în cadrul spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara şi purtător de cuvânt al instituţiei, precizează că există şi un risc însemnat de suprasaturare a sistemului medical.

„Sunt zone în ţară în care numărul de cazuri a crescut chiar alarmant, cum este Braşovul, Bucureştiul, unde riscul de sufocare a sistemului de sănătate este deja prezent. Asta din cauză că oamenii nu înţeleg că există virus, că există transmitere, că trebuie să respectăm regulile şi că dacă nu le respectăm riscăm să ne relaxăm cu reguli mai stricte”, a încheiat Musta.

Medicamentul eficient împotriva coronavirusului, folosit de români de la începutul pandemiei

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara spune că a folosit cu succes medicamentul minune, dexametazona, încă de la începutul pandemiei, ceea ce reprezintă vești foarte bune. Practic descoperirea făcută de britanici era aplicată de mult de români.

Publicat: 29 iun. 2020, 08:55 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă