Vacanța de vis s-a transformat într-un coșmar! Speak și Ștefania s-au îmbolnăvit de Covid și sunt carantinați în Bali

Publicat: 23 ian. 2022, 10:57 Autor: Maria Apostol Vedete

Speak și Ștefania au intrat în carantină după ce au ajuns în Bali. Cuplul a fost confirmat cu COVID-19. Din fericire, cei doi nu au niciun simptom.

Deși ambii sunt vaccinați, Speak și Ștefania tot s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, datorită faptului că și-au administrat serul âmpotriva COVID-19, ei vor petrece doar 6 zile în izolare.

De fapt, testul de ieri negativ era pozitiv. A fost o eroare de comunicare din partea hotelului. Am refăcut testul și într-adevăr suntem pozitivi. Nu prezentăm niciun simptom, suntem fresh și energici, mai puțin acum că am aflat vestea. Suntem siguri că datorită vaccinului avem cea mai ușoară formă posibilă”, a scris Speak pe Instagram.

Cei doi artiști au plecat din Seychelles în Bali, acolo unde vor rămâne în izolare pentru următoarele șase zile. Speak și Ștefania sunt vaccinați cu toate cele trei doze împotriva SARS-CoV-2.

Au avut o vacanță de vis în Seychelles

După o perioadă intensă de muncă în mediul online, dar și după petrecerile de Crăciun, Revelion și zile de naștere, Speak și Ștefania s-au bucurat de o binemeritată vacanță. Pe 5 ianuarie, cei doi au ajuns în Seychelles, după mai multe zboruri. Au fost cazați într-un resort de lux, unde au avut totul la dispoziție o piscină generoasă, chiar și o plajă privată.

Am ajuns în Seychelles și simt că ne-am întors în timp, parcă suntem iar în Filipine”, a scris cântăreața pe Instagram. A făcut referire la perioada pe care a trăit-o alături de iubit la „Asia Express”.

Cei doi aveau planuri acum pentru o nouă vacanță, cea din Bali. Dar sunt nevoiți să stea acum în carantină din cauza infectării cu COVID-19.

Publicat: 23 ian. 2022, 10:57 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă