Un paznic de la spitalul Deva demisionează dintr-un motiv crunt: „Văd zilnic bătaia de joc față de bolnavi”

Publicat: 11 oct. 2019, 17:17 Autor: Simona Ciao.ro
Un paznic de la spitalul Deva demisionează dintr-un motiv crunt: Văd zilnic bătaia de joc față de bolnavi

Spune că demisionează deoarece vede zilnic „indiferența” cu care medicii îi tratează pe pacienți.

Un paznic de la spitalul Deva, demisionează. Potrivit paznicului, unii medici se enervează dacă sunt treziți în timpul nopții de bolnavi și jignesc angajații.

Paznicul scrie pe Facebook un anunț în atenția Ministerului Sănătății și a locuitorilor din Deva, spunând că refuză să mai lucreze la urgența Spitalului Județean Deva deoarece vede zilnic „bătaia de joc, cum tratează cu indiferență bolnavii” medicii.

Un paznic de la spitalul Deva demisionează

Un paznic de la spitalul Deva demisionează

Paznicul publică numele unui medic, iar apoi scrie că doctorii dorm și nu vor să fie deranjați când vin bolnavii la urgențe, jignind paznicii pentru că bolnavii fac gălăgie pe holul spitalului în timp ce ei dorm.

Paznicul cere conducerii spitalului să ia măsuri, susținând că bolnavii suferă din cauza „unor nesimțiți”. Mesajul postat pe Facebook de paznic a devenit viral în scurt timp.

Postarea a strâns sute de aprecieri, iar mulți dintre cei care o comentează îl felicită pe paznic: „Dacă ar fi toată lumea ca dumneavoastră, s-ar schimba ceva…păcat că restul tac și acoperă, de teamă să nu își piardă locul de muncă”, „Bravo, felicitări toată stima pt.dumneavoastră, bine că s-a găsit cineva să vorbească, aveți tot respectul meu”, „Felicitări pentru că ai postat, să vadă toată lumea, oricum se știa dar nu recunoștea nimeni”.

O altă persoană scrie la postarea paznicului că mama sa a murit în spital săptămâna trecută din cauza indiferenței și a nepăsării cadrelor medicale, în condițiile în care un medic dormea, iar alta scrie că a ajuns noaptea la urgență și medicii s-au revoltat pentru că i-a trezit din somn: „mi-au pus o perfuzie în bătaie de joc și m-au trimis acasă tot cum am venit”.

Conducerea Spitalului Județean Deva nu a putut fi contactată până la această oră pentru a exprima un punct de vedere.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Lidia Roșca, a declarat că este vorba despre părerea unui paznic.

„Nu cunosc. Noi vom face investigații, că deocamdată nu am date exacte nici de la domnul doctor, o să-i cerem o notă explicativă să vedem ce s-a întâmplat și o să vedem și de la firma de pază ce s-a întâmplat cu angajatul respectiv. Nu este angajatul nostru, e al firmei de pază. ț

Nu știu exact ce s-a întâmplat acolo și ce a fost. O să verific dacă este într-adevăr așa, pentru că, din câte am discutat cu doamna director medical, urgența la noi este suprasolicitată, adică vin foarte mulți pacienți, pentru că nu sunt centre de permanență cum sunt în alte orașe mai mari”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva.

Publicat: 11 oct. 2019, 17:17 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×