Trupul fetiţei de 10 ani care s-a înecat în Dunăre, găsit după patru zile de căutări

Publicat: 03 sept. 2019, 12:02 Autor: Simona Ciao.ro
Trupul fetiţei de 10 ani care s-a înecat în Dunăre, găsit după patru zile de căutări

Abia după patru zile de căutări a fost găsit trupul neînsuflețit al fetiței.

Trupul fetiţei de 10 ani care s-a înecat în Dunăre a fost descoperit la 25 de kilometri față de locul în care fata a intrat să se scalde.

Copilul a dispărut vineri, în timp ce se scălda în Dunăre, în dreptul localității brăilene Tufești.

Trupul fetiţei de 10 ani care s-a înecat în Dunăre

Trupul fetiţei de 10 ani

Martorii au povestit că fata se afla la scăldat și, împreună cu o prietenă, s-a aruncat în apă de pe o stație de pompare. Deoarece nu a mai ieșit la suprafață, martorii au anunțat autoritățile.

În ultimele zile, copilul a fost căutat de scafandri, misiunea acestora fiind îngreunată de curenții puternici și de vizibilitatea foarte proastă. În final, corpul a fost descoperit la aproximativ 25 de kilometri distanță de locul în care s-a produs incidentul de vineri.

„Cadavrul plutea pe luciul apei, a fost găsit la aproximativ 25 de kilometri de locul în care fata a dispărut. Corpul a fost văzut de o patrulă a Poliției Transporturi Navale. În fiecare zi, fata dispărută a fost căutată de echipa de scafandri, asistată de o barcă și de un echipaj SMURD, în total șapte persoane. Zona unde s-a înecat este adâncă, sunt curenți foarte mari la mal și în larg, sunt gropi.

Scafandrii au avut mari dificultăți, din cauza curenților, au acționat pe pipăite, vizibilitate aproape nu este. În ciuda acestor pericole, localnicii se scaldă frecvent în Dunăre”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

Trupul copilei a fost preluat de reprezentanții ISU pentru a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală.

Publicat: 03 sept. 2019, 12:02 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă