Trei persoane intoxicate cu fum după un incendiu la un bloc de garsoniere din Oradea

Publicat: 14 oct. 2019, 18:06 Autor: Simona General
Trei persoane intoxicate cu fum după un incendiu la un bloc de garsoniere din Oradea

Persoane au fost intoxicate cu fum, luni, în urma unui incendiu care a izbucnit la un bloc de garsoniere din Oradea.

Trei persoane intoxicate cu fum. Pompierii au fost nevoiți să evacueze 35 de persoane. Potrivit ISU Bihor, casa scării unui bloc de garsoniere din Oradea a fost inundată luni cu fum, după izbucnirea unui incendiu la etajul șase al clădirii.

Pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea incendiului produs în blocul de locuințe cu nouă etaje în urma unui apel la 112 făcut de un locatar care a anunțat că, din cauza fumului dens, nu se poate autoevacua din locuința situată la etajul șase.

Trei persoane intoxicate cu fum

Trei persoane intoxicate cu fum

„La fața locului s-au deplasat de urgență cinci echipaje de pompieri militari care au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului ce se manifesta în holul etajului 6, pentru evacuarea locatarilor, verificând fiecare din cele peste 160 de garsoniere, pentru ventilarea casei scării, care era inundată cu fum de la nivelul etajului 5 până la etajul 9, respectiv pentru aerisirea garsonierelor din zona incendiată.

Din cei 35 de locatari evacuați, trei persoane, care s-au intoxicat ușor cu fum, au fost asistate la fața locului de paramedici, acestea refuzând ulterior transportul la spital”, au declarat reprezentanții ISU Bihor.

În urma incendiului au ars două canapele amplasate pe holul blocului, cercetările făcute indicând drept cauză probabilă un mijloc de iluminat electric, lăsat sub tensiune.

Publicat: 14 oct. 2019, 18:06 Autor: Simona General
Pe aceeași temă