Tragedia care i-a marcat viaţa Innei. Tatăl vedetei a fost condamnat la închisoare pentru că a omorât un om

Publicat: 08 nov. 2023, 13:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Inna este, fără doar și poate, solista din România cu cea mai spectaculoasă ascensiune internațională. Artista a muncit din greu pentru a ajunge unde este astăzi, însă drumul pe care l-a parcurs nu a fost unul uşor. Deşi apare cu zâmbetul pe buze în faţa celor care o urmăresc, cântăreaţa ascunde o dramă în sufletul ei. Iată despre ce este vorba.

Chiar dacă pe scenă radiază de fericire, Inna a trecut prin mari probleme pe plan personal. Tatăl ei a fost condamnat la închisoare pentru că a ucis un om într-un accident.

Tatăl Innei, condamnat la închisoare

Aflat la volanul Daciei 1310, pe șoseaua Constanța – Mangalia, tatăl artistei a lovit, la ieşirea din comuna 23 August, un bărbat care mergea cu mopedul. În urma coliziunii violente, mopedul a luat foc, şoferul maşinii a murit la spital, iar Giorgic Apostoleanu a fost judecat pentru ucidere din culpă.

Polițiștii au stabilit că tatăl vedetei nu a păstrat distanța regulamentară față de vehiculul aflat în față.

„Acest incident nefericit a avut loc acum doi ani. Ne pare nespus de rău de cele întâmplate. Atât eu, cât şi familia mea am suferit foarte mult la momentul respectiv. Cazul se desfăşoară în normalitate, conform legilor din România“, declara Inna în urmă cu mai mulţi ani pentru Adevărul.

Inna, alături de mama sa la Bucureşti

În prezent, Inna o ține aproape pe mama ei, a mutat-o la București, unde i-a cumpărat o casă cu grădină și o ia deseori cu ea în turnee. Și cu tatăl are o relație foarte bună, însă bărbatul a decis să rămână să locuiască în Neptun, în apartamentul cu trei camere al familiei, acolo unde Inna doar visa că va ajunge un star internațional.

Inna şi mama ei

Inna a fost cerută în căsătorie

Cântăreaţa formează un cuplu cu Deliric de câţiva ani. Cei doi s-au afișat împreună în 2020, dar au preferat la început să fie discreți și să își trăiască povestea de dragoste departe de lumina reflectoarelor. Cu paşi mici, dar siguri, relația cu iubitul ei a trecut la un alt nivel. Rapperul a cerut-o în căsătorie și i-a pus pe deget un frumos inel cu diamant.

“Sunt într-un loc în care nici nu visam că voi ajunge vreodată, sunt fericită pentru toate reușitele mele de până acum, recunoscătoare pentru echipa mea de la Global Records alături de care construiesc în fiecare zi.

Mă simt extrem de iubită și fericită și în viața personală. Profesional, doresc un hit cunoscut în întreaga lume și muncesc pentru acest vis în fiecare zi”, a declarat Inna pentru CIAO.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 08 nov. 2023, 13:41 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă