Caii astia sunt tratati exact ca si sportivii de performanta iar piscina este aproape obligatorie pentru succes.
Te-ai intrebat vreodata cum arata o piscina pentru cai?! De ce inoata caii? Caii de curse sunt unii dintre cele mai frumoase exemplare de cai dar si cele mai scumpe. Stapanii lor ajung sa plateasca sume astronomice pe animalele care concureaza in competitii internationale.
Un cal de genul acesta poate ajunge sa valoreze si cateva milioane de dolari bune, dar poate si castiga premii in valoare de mult mai mult de atat. Pe langa alergatul si alte antrenamente tehnice, multi dintre acesti cai au parte si de antrenamente de inot iar rezultatele se vad imediat in competitii.
Preparatorii lor fizici ii compara cu niste atleti de performanta intr-un sport cu mare impact si contact fizic. O cursa de mare viteza poate uza puternic incheieturile si muschii armasarului, d-asta el are nevoie si de relaxarea si antrenamentul in apa.
“Ganditi-va la ei ca la niste atleti. Apa le face foarte bine, le place foarte mult sa inoate. Se simt revigorati si se vede asta imediat ce ies din apa. De multe ori succesul lor consta in faptul ca deseori mai schimbam tipul de antrenament pe care il facem cu ei.
Apa preia o mare parte din greutatea de pe incheieturile lor, dar tot le ofera un tonus muscular care pe pista de curse se vede”, a declarat unul dintre barbatii responsabili cu pregatirea acestor cai superbi.
Piscina cailor are o adancime de pana la 4 metri si de multe ori caii sunt pusi sa dea cateva ture bune prin apa si pentru a-si regla respiratia. De asemenea se pare ca acest tip de antrenament ii ajuta foarte mult si in dezvoltarea plamanilor si pot respira mult mai bine in timpul unui efort sustinut, asa cum este o cursa.