Tâlhărie în plină zi la Ploiești. Tâlharul a fost prins de un polițist aflat în timpul liber

Publicat: 15 oct. 2019, 15:37 Autor: Simona Ciao.ro
Tâlhărie în plină zi la Ploiești. Tâlharul a fost prins de un polițist aflat în timpul liber

Un tânăr de 20 de ani a smuls, în plină zi, un lanț de la gâtul unei vârstnice, pe o stradă din Ploiești.

Tâlhărie în plină zi la Ploiești. Tâlharul a fost prins de un polițist aflat în timpul liber, care l-a urmărit și imobilizat.

Fapta a avut loc pe strada Popa Farcaș din Ploiești.

Tâlhărie în plină zi la Ploiești

Proxenetul care a violat-o pe fiica unui fost senator a fost arestat

Potrivit Poliției Prahova, victima a fost o femeie în vârstă de 80 de ani. Aceasta mergea pe stradă împreună cu soțul său. Din sensul opus s-a apropiat un tânăr care a smuls de la gâtul femeii lanțul, iar apoi a fugit.

În zonă se afla, în timpul liber, agentul șef adjunct de poliție Tudose Adrian, care a pornit în urmărirea tâlharului, reușind să-l imobilizeze în scurt timp și să-l predea echipajului sosit la fața locului, anunță Poliția Prahova.

S-a deschis dosar penal pentru tâlhărie, în care se fac cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Tânărul în vârstă de 20 de ani din Buzău, domiciliat fără forme legale în Ploiești, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Publicat: 15 oct. 2019, 15:37 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×