Silvia Chifiriuc și Petre Roman trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de un deceniu. Discreți, cei doi au făcut tot posibilul să stea departe de scandaluri și controverse, însă relația lor nu a fost privită cu ochi buni o perioadă destul de lungă de timp.
Invitată la o emisiune TV, soția lui Petre Roman a mărturisit că a suferit mult din cauza presiunii ce s-a pus pe umerii ei.
„S-a pus multă presiune pe mine și în mare parte, pe nedrept. Am suferit pentru că sunt un om foarte sensibil. Dar am avut mereu acest crez al meu că am mers pe drumul meu drept. Sunt un om foarte sigur pe mine atunci când aleg ceva. Am o singură teamă: de Dumnezeu.
Eu am trăit și trăiesc în relația asta foarte frumos. Sunt un om realizat din toate punctele de vedere. Avem un băiețel minunat. A împlinit 11 ani Petrus. Și exact cum spuneam este o situație neplăcută sau incomodă, atunci când nu ești sigur pe ceva. Când nu ți se transmite cu adevărat ceea ce tu aștepți din partea celuilalt partener. Atâta timp cât eu am simțit din partea lui lucruri bune. Totul este ca la început. Nu văd nicio diferență.
Noi suntem două persoane foarte libere, în sensul că nu se sufocăm unul pe altul. El citește, eu am programul meu. Și când ne vedem la masă, acum cu pandemia am stat mai mult timp împreună, asta este extraordinar, să te poți completa foarte bine și să îți fie drag să stai cu cineva”, a spus soția lui Petre Roman, relatează Impact.