Ruby, primele declarații despre o posibilă sarcină: ”Nu fug de responsabilitate, noi avem 12-13 animale de companie”

Publicat: 01 oct. 2021, 09:37 Autor: Maria Apostol Vedete

Ruby, primele declarații despre o posibilă sarcină! Artista a mărturisit că deși se consideră o persoană extrem de responsabilă, la momentul  actual nu are în plan să rămână însărcinată.

”Îmi permit să fiu egoistă”

În vârstă de 32 de ani, sexoasa „Rubina” spune că mai are multe de arătat în muzică și acesta e motivul principal pentru care amână să-și întemeieze o familie.

Deși este implicată într-o relație de foarte mulți ani, cu Robert, cei doi nu au planuri de căsătorie și, spune Ruby, nici nu s-ar putea sacrifica pentru viața personală. Cel puțin nu în viitorul apropiat!

Încă nu simt că am ajuns în punctul în care să mă căsătoresc și să fac un copil. Mai am multe misiuni de îndeplinit în carieră. Neavând copil, îmi permit să fiu egoistă și să mă gândesc la ce vreau să îndeplinesc până când va veni momentul. Încă mă consider copil, încă sunt răsfățata familiei și sunt bucuroasă că pot să mai copilăresc. Pe de altă parte, nu fug de responsabilitate, noi avem 12-13 animale de companie”, a declarat Ruby. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.

Ruby și-a schimbat numele

Chiar dacă are mulți fani, puțini știu care este, de fapt, numele real al artistei.

În buletin, Ruby este Ana Claudia Grigore. Frumoasa brunetă s-a născut în Medgidia pe 28 ianuarie 1989. A absolvit liceul de muzică „Dinu Lipatti”, secția Arta Actorului, după care a lucrat în domeniul jurnalismului, fiind redactor la două reviste.

Ruby și-a ales numele de scenă după un cântec al formației engleze Kaiser Chiefs. A susținut primul ei concert într-un club din Germania, devenind prima interpretă română care s-a lansat în străinătate. Primul ei disc single, „Touch Me” (2010), s-a bucurat de succes în Turcia. În același an, Ruby a lansat cel de-al doilea disc single al său, „Get High”, în colaborare cu cântărețul spaniol Juan Magan. Piesa „Touch Me” a fost nominalizată la premiile britanice Online Music Awards din 2011, la categoria „Best Dance Act”.

Publicat: 01 oct. 2021, 09:37 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă