Reacția reginei Elisabeth, după ce Harry și Meghan au renunțat la titlurile regale

Publicat: 09 ian. 2020, 15:37 Autor: Elena Life
Reacția reginei Elisabeth, după ce Harry și Meghan au renunțat la titlurile regale

Regina Elizabeth II a Marii Britanii este dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală, scrie BBC.

Prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi soţia lui, americanca Meghan Markle, au anunţat miercuri seară că renunţă la îndatoririle regale şi că vor trăi atât în Marea Britanie, cât şi în Canada.

Totuşi, ei vor continua să îşi îndeplinească îndatoririle faţă de regină, Comunitatea Naţiunilor şi patronaje. Aparent, niciun membru al Casei Regale britanice nu a fost consultat ori anunţat anterior cu privire la această decizie.

Palatul Buckingham a confirmat că au loc discuţii cu cei doi. „Discuţiile cu ducele şi ducesa de Sussex se află într-un stadiu incipient. Înţelegem dorinţa lor de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt probleme complicate care vor lua timp”, este mesajul preluat de presa britanică.

Ducii de Sussex au transmis decizia lor, miercuri, pe Instagram. Cei doi au spus că distanţarea de familia regală este şi din cauza presiunii mass-media. Cuplul a mai precizat că va fi „independent financiar”.

Declarația comună a lui Meghan Markle și a prințului Harry

Într-o postare pe contul lor oficial de Instagram, Meghan Markle și prințul Harry dezvăluie că au decis, după luni întregi de discuții și frământări, să aibă un nou rol în cadrul Familiei Regale Britanice.

„Intenționăm să ne retragem din postura de membrii seniori ai Familiei Regale și să muncim pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar, în timp ce vom continua să sprijinim necondiționat pe Majestatea Sa Regina”, spun cei doi în declarația lor comună.

Publicat: 09 ian. 2020, 15:37 Autor: Elena Life
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă