Raed Arafat a vorbit la Digi24 despre creșterea numărului de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Șeful DSU spune că situația „nu este cum ne-am dorit” și „trebuie să lucrăm împreună” pentru a împiedica o posibilitate pe care „nimeni nu o vrea și anume să revenim la un număr mare de cazuri și să fie obligatoriu să se mai ia unele măsuri, din nou”.
„Creșterea cazurilor de persoane infectate de joi ar trebui să ne atragă atenția. Trebuie să urmărim ce se întâmplă în următoarele zile, care va fi situația. Este un semnal că situația nu este sub control, așa cum ne-am dorit noi și că trebuie să fim foarte atenți în respectarea regulilor de distanțare fizică care se solicită populației de către noi, autoritățile
Trebuie să lucrăm împreună pentru a împiedica o posibilitate pe care nimeni nu o vrea și anume să revenim la un număr mare de cazuri și să fie obligatoriu să se mai ia unele măsuri, din nou.
Chiar dacă sunt măsuri de relaxare care au fost luate și care sunt binemeritate pentru cei care au stat acasă și au suportat ce s-a întâmplat până acum și au suportat măsurile de restricții care au fost, trebuie să avem grijă mare în respectarea regulilor mai departe – purtarea măștii, distanțarea, toate regulile astea de igienă pe care noi le-am făcut cunoscute”, a declarat Raed Arafat.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat joi că în România au fost înregistrate alte 238 noi cazuri de îmbolnăvire.
„Având în vedere numărul de cazuri nou confirmate, care se situează peste media ultimei săptămâni, atragem atenția asupra respectării cu rigurozitate a normelor de conduită sanitară și de prevenire a răspândirii noului coronavirus, cu precădere a celor referitoare la purtarea măștii în spații închise, evitarea contactului, igienizarea frecventă a mâinilor și păstrarea distanței față de alte persoane”, avertizează autoritățile.