Raed Arafat, avertisment dur pentru români: „Nu știm care va fi evoluția!”

Publicat: 15 iun. 2020, 08:41 Autor: Elena Arhiva
Raed Arafat, avertisment dur pentru români: Nu știm care va fi evoluția!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat că România nu a ajuns încă la starea de normalitate și pericolul este prezent printre noi.

„Starea de alertă nu aduce ceva în plus față de ce este acum, dar poate să continue anumite măsuri compensatorii pe care noi le-am solicitat pentru a putea relaxa anumite restricții”, a spus Raed Arafat, duminică seară, la Antena 3.

„Din punct de vedere al situațiilor de urgență, noi avem trei stări: starea de normalitate, starea de alertă și starea de urgență. Deasupra acestor trei stări mai există starea de asediu, în caz de război. Noi nu suntem în situația de normalitate, nu am ajuns acolo. Încă nu știm care va fi evoluția”, a spus Arafat.

„Starea de alertă ne permite să ducem mai departe, să facem mult mai ușor și să justificăm măsurile pe care le luăm mai ușor”, a mai spus Arafat.

Raed Arafat: ”Poate dacă ne pregătim mai bine, nu trebuie să luăm măsuri atât de dure pe cât am luat”

„Consider că o continuitate pe o formă mai aranjată este mai recomandabilă decât să nu avem nicio formă după care să lucrăm. Trebuie să fie o formă măcar pentru perioada cât încă avem măsuri.

La momentul în care decidem că am intrat în no measures, nu avem măsuri, ne-am relaxat, atunci poate să dispară şi să revină poate dacă vedem că începem să creştem din nou sau dacă apare valul doi. Pentru că dacă apare valul doi, e clar că anumite măsuri vor trebui luate şi adaptate.

Poate dacă ne pregătim mai bine, nu trebuie să luăm măsuri atât de dure pe cât am luat. Asta o să vedem, dar o formă de stare de alertă, ca să punem să mergem mai departe, va trebui. Care va fi conţinutul ei, cum va fi conţinutul ei, care sunt lucrurile care pot fi scoase, cum am spus achiziţiile directe, care pot să fie scoase şi nu sunt necesare în această fază, se poate discuta la nivel politic să se ajungă la o înţelegere”, a explicat Arafat, zilele trecute.

Publicat: 15 iun. 2020, 08:41 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă