Raed Arafat aruncă bomba. Când se va termina pandemia de coronavirus

Publicat: 27 aug. 2020, 09:02 Autor: Elena Arhiva
Raed Arafat aruncă bomba. Când se va termina pandemia de coronavirus

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, a vorbit despre când ar putea avea loc sfârșitul pandemiei de coronavirus și ce implicații are aceasta în următoarea perioadă.

”Cel puțin, în forma asta de creștere – scădere, o să-l avem și anul viitor, măcar în prima parte a anului viitor, dacă nu tot anul viitor. De altfel, asta spune și OMS. Cam până la finalul anului 2021 o să tot simțim și o să vedem. Acum, totul depinde de ce dezvoltări o să fie la nivelul vaccinării și la nivelul tratamentului. Dacă vor fi evoluții spectaculoase, poate să afecteze această evoluție și să o amelioreze, în sensul în care să resimțim o ameliorare mult mai repede.

Altfel, cel puțin până în vara – toamna anului viitor, cred că o să avem de a face cu ea. Dar virusul va rămâne probabil și va trebui să învățăm în viitor să trăim cu el, dar poate că impactul lui va scădea mult la sfârșitul anului viitor”, a declarat Raed Arafat, potrivit DC News.

Raed Arafat: „Nu primul val a fost cel mai rău

”Să nu uităm că pandemia care a fost în 1918-1919, nu primul val a fost cel mai rău. Noi nu avem astfel de informații, dar noi trebuie să ne așteptăm că lucrurile pot să se înrăutățească și noi trebuie să fim foarte pregătiți. 

Sunt foarte mulți ”experți” care vin cu păreri neavizate, nefondate, fără absolut niciun argument științific, dar aberează toată ziua și, din păcate, au efect asupra unei părți din populație. Mulți respectă recomandările, dar această parte mică poate contribui la răspândirea virusului într-un mod necontrolat”, a declarat Raed Arafat.

1256 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

1256 noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 25.754 de teste prelucrate, iar alte 54 de decese au fost raportate. 7205 persoane sunt internate, dintre care 502 pacienți se află la Terapie Intensivă.

Până pe 26 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 81.646 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 36.286 pacienți au fost declarați vindecați și 9.911 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 3.421 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 25.08.2020 (10:00) – 26.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 54 de decese (33 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani. 52 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 

Publicat: 27 aug. 2020, 09:02 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă