Atunci când nimeni nu se mai aștepta și poate nici chiar ea, Ramona Bădescu a devenit mamă de băiat la 50 de ani! Revista italiană Diva e Donna a pus mâna pe primele poze cu Ramona Badescu și fiul ei, acum de 4 luni, la plimbare. Este o ipostază rară în care a fost surprinsă vedeta!
Ramona radiază, este într-o formă de zile mari și extrem de fericită. Își plimbă copilul în parc, într-una din cele mai frumoase zone din Roma, acompaniată fiind de ajutorul său de nădejde, dar și de cățelușa Hera. Acestea sunt primele poze cu vedeta în ipostaza de proaspătă mămică.
„Visul meu dintotdeauna a fost să devin mamă și să am o familie numeroasă (îmi plăcea foarte mult filmul Dallas, familia Ewing). Important e să îți dorești un lucru, dar timpul este relativ, mai devreme sau mai târziu ți se întâmplă dar nu știi când. Eu sunt foarte fatalistă, dar timpul este relativ! Nu era important să devin mamă oricum, cu oricine, pentru că pot să spun că e chiar plăcută noaptea minunată a conceperii…Un copil înseamnă responsabilități, familie, educație, sacrificii și bucurii, dar toate nu le-aș fi făcut de una singură sau fără persoana care credeam că e justă pentru a fi tatăl copilului meu. În viață am avut puține relații pentru că sunt o persoană foarte dificilă și foarte legată de munca mea și de faptul de a mă simți realizată profesional și ca femeie. Nu am simțit niciodată dorința de a deveni mamă în relațiile pe care le-am avut în trecut. Sunt sigură că a fost un dar divin pentru că totul s-a întâmplat când anul trecut în noiembrie, într-un cerc de prieteni foarte restrâns, la Roma am sărbătorit împlinirea celor 50 de ani și după ce am suflat în lumânări și am luat o lumânare și am rupt-o, așa e tradiția, mi-am pus dorință că pe lângă toate cadourile frumoase pe care le-am primit, unul singur mi-l doream, să devin mamă! (…) Luasem hotărârea să începem procedura de fertilizare, dar când m-am dus să încep să îmi fac analizele pentru asta, doctorul meu ginecolog m-a privit cu un surâs enorm și m-a surprins, spunându-mi că eu eram deja însărcinată în 2 săptămâni. Corpul meu, chiar dacă am 50 de ani de vârstă anagrafică, ca vârstă biologică, în urma analizelor făcute, demonstrează 32 de ani, pentru că nu am făcut niciodată excese și am avut o viață sanatoasă„, a povestit Ramona Bădescu într-un interviu exclusiv pentru revista OK! Magazine, realizat în perioada în care era deja însărcinată în aproape 9 luni.
Ramona Bădescu este foarte discretă când vine vorba despre viața ei personală. Viitoarea mămică nu a dezvăluit cine este tatăl copilului ei, însă a dezvăluit cum s-au cunoscut, dar și cum acesta a reușit să o cucerească.
„Ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment desfăşurat la Roma, iar prima întâlnire a fost dezastruoasă, un eşec, pentru că ţin minte că era vară, el era îmbrăcat într-un costum albastru deschis, care m-a şocat, iar prezenţa şi personalitea lui puternice mi-au lăsat impresia că ar fi un om foarte sigur şi plin de el. Am vorbit atunci, nu mai mult de câteva minute, după care ne-am salutat cordial. Destinul a făcut în aşa fel încât după două zile, în timp ce eram în maşină vorbind cu o prietenă de-a mea la telefon după ce primisem o veste neplăcută, pe partea cealaltă a străzii, într-o altă maşină, să-mi sară în ochi culoarea albastră a unui costum. Era chiar per soana pe care am cunoscut-o la evenimentul respectiv. Am ridicat mâna în semn de salut, el tocmai plecase, dar m-a văzut şi i-a spus şoferului să se întoarcă. A coborât din maşină, a venit la mine şi mi-a spus: „Bădescu, ce faci aici?. În acel moment eram foarte tristă în urma veştii primite şi am rămas surprinsă să aflu că el ştia de această veste tristă. M-a susţinut moral, încet-încet am început să vorbim şi ne-am dat seama că, în spatele unei măşti de formalităţi şi de duritate, există o umanitate specială. L-am văzut apoi cu alţi ochi, dar soarta a vrut ca eu a doua zi să plec în Malta, unde aveam un spectacol şi după aceea am venit acasă, la Bucureşti. De obicei, îndepărtarea stinge un foc mic, dar la noi l-a aprins şi a devenit un incendiu, pentru că faptul că eu eram departe ne-a ajutat să vorbim foarte mult la telefon şi să ne cunoaştem. Aşa încât au urmat trei săptămâni de convorbiri asidue şi acel om dur, plin de el, îmbrăcat într-un costum albastru strident, m-a făcut să mă îndrăgostesc cum nu am mai simţit niciodată iubirea în viaţa mea”, a mai declarat Ramona Bădescu.