Poveste de dragoste zguduitoare! Procurorii au dispus trimiterea în judecată a doi frați din Iași, pe care i-au acuzat de incest. Cei doi s-au căsătorit, susținând că nu știau că au aceeași mamă. Instanța a decis anularea certificatului de căsătorie. Detalile acestei povești sunt uluitoare!
Doi frați din localitatea Mogoșești vor fi nevoiți să dea socoteală în fața magistraților ieșeni, fiind acuzați că au o relație incestuoasă, relatează întreaga lor poveste bzi.ro.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus în urmă cu două zile trimiterea în judecată a Luminiței și a lui Vasile Dodu, sub acuzația de incest. Acum, urmează ca instanța să stabilească un prim termen al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Anchetatorii au precizat că cei doi frați, Luminița Lățescu (32 de ani) și Vasile Dodu (38 de ani), au întreținut relații intime timp de mai mulți ani. Adevărul a ieșit la iveală în 2007, când s-au căsătorit, iar Luminița a dat naștere primului lor copil, o fetiță. La acea dată, cei doi au susținut că nu știau că au aceeași mamă, însă, mai apoi, instanța le-a anulat certificatul de căsătorie. Chiar și așa, hârtia respectivă nu avea nicio importanță pentru ei. Oamenii legii au constatat că cei doi au continuat să locuiască împreună, să se iubească și să facă copii.
”Cei doi inculpați au declarat că, într-adevăr, începând cu luna octombrie 2006 și până în luna octombrie 2007, deși știau că sunt frați după mamă, au întreținut relații sexuale, că în luna noiembrie 2007 au declarat în mod real, în fața ofițerului de Stare Civilă, că nu există niciun impediment la căsătoria lor și că, din relația lor, a rezultat o minoră”, au concluzionat atunci magistrații ieșeni.
sursa foto: bzi.ro