VIDEO. Cine e Giorgiana Loredana Matei, medicul SMURD cu trăsături de model. ”Un pacient m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai”

Publicat: 19 Jan. 2021, 11:15 Life

La Iași,  în echipa elicopterului SMURD, o tănără medic îi face pe pacienți să se întrebe dacă au ajuns în rai. Giorgiana Loredana Matei  este incredibil de frumoasă, dar nu a ales o carieră în domeniul modelingului ci zi de zi salvează vieți. 

Tânăra este de loc din Săveni, județul Botoșani, și a urmat cursurile UMF Iași, specializarea Medicină Generală. Ulterior a plecat pe drumul medicinei de urgență și este de 3 ani medic specialist. Giorgiana are 33 de ani și spune că până acum a pus cariera pe primul loc, relatează bzi.ro.

”Am 33 de ani și până acum am pus cariera pe primul plan. Nu m-am ocupat prea mult de viața personală, nu m-am căsătorit și nici nu am copii”, a spus tânăra.

Despre Giorgiana se poate spune că este veșnic îndrăgostită de meseria pe care o face. Fiind o persoană extrem de activă și iubitoare de adrenalină, a vrut neapărat sa facă parte din echipa de pe elicopterul SMURD. A participat la multe misiuni de salvare și a reușit să ajute multe persoane aflate în impas.

”Un pacient m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai”

Pentru că este extrem de frumoasă, Giorgiana are parte și de momente ușor amuzante atunci când salvează vieți. În urmă cu ceva vreme a intervenit la un accident rutier și i-a acordat primul ajutor unui bărbat care în urma impactului și-a pierdut cunoștința. Plecând cu el spre spital, după un timp acesta și-a revenit, iar când a văzut-o pe frumoasa doctoriță a crezut că a ajuns în Rai.

”Un pacient, victima unui accident rutier, fiind confuz după ce își pierduse cunoștința și pe care îl însoțeam spre spital, la un moment dat s-a trezit, s-a uitat la mine și m-a întrebat dacă a murit și a ajuns în Rai”, a spus dr. Giorgiana Matei.

Însă, frumusețea vine la pachet și cu o altă parte, mai puțin plăctă pentru o femeie. ”Frumusețea este de multe ori un dezavantaj pentru că oamenii mă subestimează. Am fost numită și păpușă, și duduie, dar nu m-a deranjat”, a completat tânăra.

Sursa foto: Facebook Giorgiana Loredana Matei, bzi.ro

Publicat: 19 Jan. 2021, 11:15 Life
Pe aceeași temă