Oana si Alex traiesc o frumoasa poveste de iubire de ceva vreme, iar acum bruneta s-a decis sa povesteasca mai multe despre relatia lor.
Oana Zavoranu a vorbit sincer despre mariajul cu Alex Ashraf. Astfel, in cadrul unei emisiuni televizate, Oana a spus ca nu se astepta niciodata ca relatia asta sa functioneze atat de bine si mai ales, sa dureze.
„Dacă mi-ar zis mie cineva, vreodată, că voi rămâne cu acest om pe care îl dădeam afară pe uşă şi îmi intra pe geam… Nu aş fi crezut că poate avea atâta influenţă asupra mea. Treceam printr-o perioadă mai întunecată. Şi nu mai credeam în dragoste.
Poate într-o aventură, dar nu în iubire. Nu credeam că poate fi el stâlpul de care aveam nevoie. A fost foarte perseverent. Voi ştiţi doar 10% din lucrurile pe care i le-am făcut. Nu ar fi fost bine dacă aborda varianta macho cu mine. A gândit foarte bine, răbdător, perseverent, deoarece doar aşa poţi îmblânzi fiara.
A avut abilitatea de a vedea în viitor mai bine decât mine, care eram tulbure atunci. Nu îmi făceam planuri de termen lung, dar el a reuşit. A funcţionat la capacitate maximă. Toată lumea îmi spune că m-am schimbat mult, în bine. Îmi oferă iubire pură. A trecut un test.
A avut nişte milioane de euro pe care le-a luat de la bancă. Putea să aleagă altă cale, să plece de lângă mine. Dar nu a făcut-o, a demonstrat că mă iubeşte, am zis „wow’. Este un bărbat unul la un milion. lex mă suportă foarte bine. Norocul nostru este că, atunci când este unul nervos, celălalt nu este.
Ştie să mă ia, are gesturi care mă calmează. Îl mai cert când mă mai ia la mişto, dar apoi ne apucă râsul. Mai am eu nişte chestii… de exemplu, o fază ca a lui Mrs. Bean, când îi pălesc una peste cap. Îi mai pun piedică. De-ale mele” a spus Oana, potrivit Viva!.