Oana Roman, dezvăluiri despre viaţa sentimentală. Ce spune vedeta despre o nouă relaţie: „O să fiu mult mai atentă, ca să nu îmi mai iau o țeapă atât de îngrozitoare”

Publicat: 05 feb. 2024, 11:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Oana Roman este în continuare singură după despărţirea de Marius Elisei. Vedeta a dezvăluit în cadrul unui interviu recent că nu îşi doreşte să se grăbească să îşi facă o relaţie. De asemenea, vedeta a mărturisit că de data aceasta va fi foarte atentă la oamenii pe care îi lasă să intre în viaţa ei.

Oana Roman şi Marius Elisei au trecut prin multe împreună. De la agonie la extaz şi invers, aşa s-a desfăşurat relaţia lor, care în cele din urmă s-a încheiat definitiv la sfârşitul anului trecut.

Dacă fostul ei partener şi-a găsit deja fericirea în braţele altei femei, de cealaltă parte vedeta este în continuare singură. Într-un interviu pentru wowbiz.ro, ea nu a exclus posibilitatea de a-și reface viața amoroasă în viitorul apropiat alături de alt partener, pe care îl va alege cu mare atenție.

Oana Roman: „O să fiu atentă la tot, așa cum nu am fost deloc atentă înainte”

„Eu nu îmi fac planuri, nu spun nici DA, nici NU. Eu cred că dacă trebuie să se întâmple un lucru, se întâmplă, doar că de data asta o să fiu mult mai atentă, ca să nu îmi mai iau o țeapă atât de îngrozitoare, precum mi-am luat-o în relația trecută.

O să fiu mult mai precaută, atentă, o să existe o perioadă de probă foarte lungă și cu siguranță niciun bărbat nu se va apropia de Iza până în momentul în care eu o să fiu foarte sigură de o relație. Asta poate să fie și peste trei, patru ani, nu știu.

Dacă va fi să fie nu o să știe nimeni, asta o garantez. Iza o să afle doar dacă eu o să fiu convinsă că este vorba despre ceva foarte serios. Deci, cu siguranță nu va fi altfel. O să fiu atentă la tot, așa cum nu am fost deloc atentă înainte, acum o să fiu poate prea atentă”, a mărturisit Oana Roman.

Marius Elisei a vrut să îşi pună capăt zilelor?

După nenumărate acuzaţii pe care i le-a adus fostul soţ, Oana Roman a ieşit din nou la atac. Iar de această dată, dezvăluirile sale au şocat pe toată lumea.

Concret, vedeta a mărturisit în cadrul unui interviu recent că ar fi fost şantajată emoţional de tatăl fiicei sale în momentul în care i-a spus că îşi doreşte să se despartă de el.

„În martie a început să îmi scrie, din nou, că vrea să ne împăcăm. A început o tentativă de love bombing, o tentativă, pe care eu am respins-o mult timp. Au fost chiar și amenințări cu suicid. „Dacă nu ne împăcăm, eu nu mai am pentru ce să trăiesc’. I-am spus: „Ba da, ai pentru ce să trăiești, ai un copil, în primul rând’. Eu am mesaje, eu am probe. Diferența e că pentru toate aceste lucruri am probe și dovezi. De ce? Pentru că în ultimul an am vorbit cu el, în proporție de 90%, doar prin scris”, a dezvăluit Oana Roman într-un interviu acordat pentru Antena Stars.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 05 feb. 2024, 11:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×