Oana Radu, în culmea fericirii! Vedeta s-a căsătorit cu alesul inimii

Publicat: 20 aug. 2020, 15:03 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Oana Radu a trăit astăzi unul dintre cele mai frumoase momente din viața ei. Cântăreața s-a căsătorit în urmă cu puțin timp cu alesul inimii sale. După ce a spus ”DA”, artista a făcut și primele declarații despre fericitul eveniment.

Pentru Oana Radu astăzi este o zi foarte importantă. După ce în urmă cu mai multe luni a fost cerută de soție de partenerul său, iată că cei doi au făcut pasul cel mare, iar în urmă cu doar câteva ore s-au cununat civil.

„Cătălin m-a cerut de soţie de câteva luni. Am zis că da, eram într-o stare de şoc, căci nu îmi venea să cred. Dacă îi spuneam nu, îşi făcea bagajele şi pleca, cred. Anul acesta facem cununia civilă, peste două săptămâni, în luna august, la Craiova, într-un loc cu piscină, o să avem foarte mulţi invitaţi. O să aflăm numărul de invitaţi acceptat”, spunea Oana Radu, acum câteva zile, potrivit spynews.ro

Oana Radu a spus ”DA” pentru totdeauna

Chiar dacă România încă este stare de alertă din cauza noului coronavirus, nimic nu a putut să o împiedice pe frumoasa artistă și pe partenerul acesteia să își unească destinele.

Imediat după ce au devenit soț și soție, cei doi au publicat pe paginile lor de socializare mai multe imagini de la fericitul eveniment, dar și declarații emoționante în calitate de soț și soție.

”Ziua mea specială! Am spus da pentru o viață! Sunt o femeie măritată. Te iubesc pentru totdeauna!”, a scris Oana Radu pe Instagram în dreptul mai multor fotografii, după ce a devenit soția lui Cătălin.

Imediat a venit și replica din partea lui Cătălin: ”Soția mea! Bunul Dumnezeu să ne ajute!”, a scris soțul Oanei Radu pe Instagram.

Cum a fost Oana Radu motivată să slăbească

Cu minus 65 de kilograme, artista a prins foarte multă încredere în sine și se simte împlinită și fericită. După un moment nu tocmai plăcut din viața ei, Oana Radu a luat o decizie absolut șocantă: să se ambiționeze atât de tare încât să slăbească! Și nu 10 kilograme, ci 65! Cântăreața fusese jignită în public, chiar de iubitul ei de pe acel timp, iar acum a povestit detaliat despre decizia care i-a schimbat viața.

“M-a motivat un băiat, extrem de mult. M-a jignit. El s-a oferit să mă ajute în toată lupta asta cu greutate, îi explicasem că încercaseră foarte multe persoane să mă ajute și că nu mai are rost să mă ajute, pentru că nu merge.

Și mi-a zis să mergem la alergat și am zis da, dar nu am știut dacă am putut să alerg doi metri și m-a jignit, m-a făcut grasă, mi-a zis că degeaba sunt frumoasă dacă sunt obeză, de față cu toată lumea, în parc. Mi-a zis lucruri adevărate.

Nu există frumusețe oricum. Fizicul nu este frumos oricum. Și tot văd genul ăla de poze cu fete grase, cu ‘îmi iubesc corpul. Mă plac așa cum sunt’. Apreciez curajul, că mi-e rușine mie să merg pe plajă așa, dar nu există corp frumos așa. Pe o persoană slabă stă bine orice” , a declarat Oana Radu, potrivit Cancan.

Publicat: 20 aug. 2020, 15:03 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă