Oana Pellea, accident grav în timpul unui spectacol

Publicat: 11 dec. 2019, 12:16 Autor: Elena Vedete
Oana Pellea, accident grav în timpul unui spectacol

În timpul unei piese de teatru, jucată luni seară la Filarmonica Banatul din Timişoara, în faţa unei săli pline, actriţa Oana Pellea a suferit o fisură la piciorul stâng. 

În urma unui asemenea accident, orice om s-ar grăbi la spital, însă actrița Oana Pellea, în vârstă de 57 de ani, a dat dovadă de un profesionalism extraordinar.
În fața unei săli pline care urmărea piesa de teatru „Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, Oana Pellea a continuat spectacolul, în ciuda durerii.
Publicul prezent nici măcar nu a sesizat accidentul. Ulterior, actrița a fost dusă la spital cu salvarea și a anunțat că nu va mai fi disponibilă timp de două luni. Întâmplarea a fost povestită de profesorul Vasile Popovici, care a fost prezent la spectacol: „O mare actriţă levitând. În seara asta, pe o scenă din Timişoara, în timpul spectacolului, Oana Pellea şi-a luxat piciorul, dacă doar luxaţie e. Nu doar că şi-a dus spectacolul până la capăt într-un baston ce părea de recuzită, fără ca nimeni din sală să bage de seamă că s-a întâmplat ceva, dar a avut puterea să ne facă să râdem şi să plângem cu personajul ei până la sfârşit. Iar noi am râs, am tot râs şi am plâns în deplină inocenţă. La ieşire, a fost dusă cu salvarea. A levitat pe scenă până la ultimele aplauze”.

Oana Pellea: ”Mulțumesc Bunului Dumnezeu că El mi a dat puterea sa continui!

„Multumesc publicului minunat din Timișoara. Multumesc, Spectacol TM pentru organizare și pentru ajutorul dat după accidentul de pe scenă. Multumesc corpului medical de pe Salvare și celui de la Sp Județean Timiș pentru profesionalismul desăvârșit și atenția acordată. Multumesc, Cristina Casian, Florina Gleznea și Mariana Camarasan pentru ajutorul și dragul dăruit. Multumesc echipei tehnice a Teatrului Metropolis. Din păcate accidentul de pe scena s a soldat cu o fractură la piciorul stg….voi fi indisponibilă 2 luni…. Ma bucur că am putut duce spectacolul la bun sfărșit … și pentru asta Mulțumesc Bunului Dumnezeu că El mi a dat puterea sa continui! Altfel… m am bucurat enorm ca am jucat ieri seara “Efectul” la Timișoara❤️❤️❤️ Break a leg … chiar a functionat?, a postat ulterior Oana Pellea pe pagina de Facebook.
Publicat: 11 dec. 2019, 12:16 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×