Oamenii de ştiinţă au creat un cip care va accelera dezvoltarea inteligenţei artificiale

Publicat: 09 oct. 2018, 14:05 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Oamenii de ştiinţă au creat un cip care va accelera dezvoltarea inteligenţei artificiale

Cercetătorii americani de la MIT au dezvoltat un aşa-numit creier-în-cip.

Oamenii de ştiinţă au creat un cip care va accelera dezvoltarea inteligenţei artificiale. Tehnologia va îmbunătăţi semnificativ procesele de învăţare mecanică pe care se bazează cele mai multe sisteme de inteligenţă artificială actuale.

Învăţarea mecanică se face în prezent cu ajutorul unor componente ale computerelor tradiţionale, precum procesoare şi mai ales plăci video, cele din urmă fiind chiar mult mai eficiente în acest domeniu.

Oamenii de ştiinţă au creat un cip care va accelera dezvoltarea inteligenţei artificialeOamenii de ştiinţă americani au creat un cip neuromorfic din silicon de germaniu. Acest tip de cipuri se comportă într-un mod similar creierului uman, folosind sinapse pentru transmiterea controlată a curentului electric.

Oamenii de ştiinţă au creat un cip pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale

Oamenii de ştiinţă au creat un cip care va accelera dezvoltarea inteligenţei artificialeAceastă abordare permite procesarea datelor şi învăţarea mecanică la viteze extrem de mari şi a fost posibilă după ce savanţii de la MIT au reuşit să creeze o sinapsă artificială.

Cipurile neuromorfice trimit semnale electrice la diferite intensităţi cu ajutorul sinapselor artificiale, la fel cum creierul uman primeşte semnale de la neuroni (creierul foloseşte peste 100 de trilioane de sinapse, conform celor mai recente studii).

Această tehnologie, pe lângă viteza mult mai mare de procesare, va deveni în timp din ce în ce mai eficientă din punct de vedere energetic. Configuraţiile folosite în prezent pentru sistemele de inteligenţă artificială au un consum foarte mare de energie, iar cercetătorii estimează că noua abordare va aduce un consum de până la 1.000 de ori mai mic.

Cercetătorii de la MIT au testat noul cip cu un AI folosit pentru a reproduce scrisul uman, iar cu ajutorul noii tehnologii acesta a reuşit să-şi realizeze sarcina cu o acurateţe de 95%.

Publicat: 09 oct. 2018, 14:05 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Tags:
Pe aceeași temă