Nelu Tătaru avertizează: „Nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi.”

Publicat: 09 sept. 2020, 08:25 Autor: Elena Arhiva
Nelu Tătaru avertizează: Nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi.

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a explicat că România ar putea trece de 2.000 de cazuri pe zi, dacă regulile sanitare nu sunt respectate, în condițiile în care peste numai câteva zile va începe școala, iar pe 27 septembrie vor avea loc alegerile locale.

În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi, a spus Tătaru la Digi24.

Când vom avea primele 14 zile de la reluare. Și atunci vom vedea. Simptomatologia unei boli poate apărea din a doua până în a zecea zi a bolii respective, a infecției cu SARS CoV- 2. Dacă noi începem pe 14, să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii. Noi pregătim spitalele și pentru 2000 de cazuri pe zi, dar depinde foarte mult de gravitatea acestora, a mai spus ministrul Sănătății.

1136 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore

Până pe 8 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 97.033 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până pe 8 septembrie, 3.967 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 07.09.2020 (10:00) – 08.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Publicat: 09 sept. 2020, 08:25 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă