O mamă din California a avut parte de șocul vieții ei atunci când a mers la doctor pentru o ecografie de rutină.
Femeia, care urmează să dea naștere celui de-al doilea copil, a fost să-și facă o ecografie iar în acel moment a făcut o descoperire care a lăsat-o fără cuvinte.
Tânăra în vârstă de 30 de ani a spus că îl vede în poza respectivă pe tatăl ei care a murit, și pare că îi sărută copilul nenăscut.
La scurt timp după aceea, femeia a postat fotografia pe social media, iar reacțiile prietenilor virtuali nu au întârziat să apară.
„După 30 de secunde de la momentul postării fotografiei, cineva mi-a comentat că pare că un înger îmi sărută copilul”, a spus ea, potrivit Daily Mail.
Femeia a mai pus o fotografie și cu tatăl ei atunci când acesta era în viață și când îl ținea în brațe pe primul ei copil.