Melody Thornton, ex. Pussycat Dolls, vine în România vara aceasta, la We Love Music Festival! Românii se vor bucura să o audă live pe fosta membră a grupului Pussycat Dolls, Melody Thornton, care vine pentru prima oară în România, în luna august, la festivalul din Râmnicu Vâlcea.
Melody a atins faima mondială alături de grup prin hituri de neuitat, precum „Don’t Cha”, „Buttons” sau „Stickwitu”, cea din urmă piesă fiind nominalizată și la Premiile Grammy. Din 2010, artista s-a concentrat pe cariera solo și a lansat primul single în 2011, intitulat Sweet Vendetta.
Cum a fost experiența Pussycat Dolls, dar și cum a îmbrățișat cariera muzicală, aflat în interviul de mai jos, exclusiv pentru CIAO.RO.
Ai fost aruncată în mijlocul celebritatății pentru că grupul a avut succes imediat. A fost dificil să te restabilești după părăsirea Pussycat Dolls?
Melody Thornton: Nu m-am concentrat pe a mă restabili atât de mult pentru că știam că va trebui să se întâmple. Mai întâi trebuia să mă asigur că sunt stabilă după atâta expunere. Eram foarte nerăbdătoare în legătură cu direcția pe care o va lua cariera mea, dar întotdeauna mă felicit că mi-am acordat timpul de care aveam nevoie pentru a fi sănătoasă și fericită înainte de a face muzică nouă. În acest caz, știam că voi fi doar eu însumi și cei cărora nu le-a plăcut vor ieși din peisaj. Iar cei care vor rămâne vor construi împreună cu mine mai departe. (zâmbește – n.r.)
Ai devenit un fel de one-man show: co-producând piese, ședințe foto, și ocupându-te și de propriul păr. Cum te descurci cu toate? Care este super puterea ta?
Melody Thornton: Haha, habar n-am. Întotdeauna simt că sunt aproape de a face o criză, LOL. Trebuie să învăț să colaborez cu o echipă, sincer, astfel încât să îmi organizez munca mai bine. De obicei, am o idee în cap și trebuie să o rezolv cât de bine pot înainte de a o preda. Dar astfel învăț mereu mai multe despre muzică. Superputerea mea este că am un handicap de învățare care face posibil să explorez multe moduri diferite de a învăța ceva nou. La vârsta mea a devenit un atu.
Obișnuiam să fiu tachinată și hărțuită, așa că a trebuit să-mi dau seama cum să fac față în moduri diferite. Deci, de obicei, dacă mă uit la un make-up artist sau un hair stylist care face ceva, pot imita procesul. Sunt norocoasă că funcționează așa pentru mine. Dumnezeu este super puterea mea.
Ce te-a influențat să compui muzică și să cânți?
Melody Thornton: Puteam de mică să cânt puțin, dar profesoara mea de muzică din clasa I, doamna Schesich, m-a înscris să cânt într-o reprezentație în show-ul de talente ale școlii. Ea m-a împins cu adevărat și m-a ajutat să văd că am ceva special. Îi voi fi întotdeauna recunoscătoare pentru asta. Am descoperit că îmi plăcea să scriu și poezie la scurt timp și am câștigat și un concurs, cu o poezie scrisă în 10 minute. Așa că dintotdeauna mi-a plăcut asta și am continuat să scriu. Întotdeauna am apreciat artiștii care creează melodii cu versuri care te pun pe gânduri.
Ai avut un artist anume care te-a inspirat să mergi pe calea unei cariere muzicale?
Melody Thornton: Am fost influențată să cânt ascultând-o pe Mariah Carey și Whitney Houston. În adolescență, Christina Aguilera a fost huge pentru mine. M-a făcut să mă simt cu adevărat puternică și că pot să-mi spun povestea.
Cum crezi că a influențat internetul industria muzicală?
Melody Thornton: Internetul a influențat muzica în multe feluri, atât pozitive, cât și negative. Eu cred în ideea de a merge înainte orice ar fi. Să încercăm să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba, dar și să căutăm aspectele pozitive în lucrurile care sunt în afara controlului nostru. Aș fi o amintire îndepărtată dacă nu mi-aș putea lansa propria muzică online… nu este ușor să fac asta, dar datorită internetului va exista muzica lui Melody Thornton și când nu voi mai fi. Va fi ceva care a venit de la mine. Gândurile și experiențele mele.
Care este melodia ta preferată de interpretat?
Melody Thornton: Nu știu să am un cântec preferat de interpretat. Toate sunt atât de speciale pentru mine.
Pe lângă Melody Thornton, pe scena festivalului vor urca peste 30 de artiști români și internaționali, precum Ronan Keating, ATB, Jay Sean, Ricchi e Poveri, Blue, 3 Sud Est, Connect-R, Lou Bega, Dr Alban, Nana, Haddaway, Oceana, Ottawan, DJ Project, Arsenie ex. O-Zone, N&D, Outlandish, Class, LA, Body & Soul și alții. Gazdele evenimentului vor fi omul de radio și TV Liana Stanciu și îndrăgitul artist și MC Nick de la N&D.
Festivalul se desfășoară pe parcursul a 4 zile, între 18 și 21 august, în aer liber, într-un loc de poveste, Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, chiar la marginea pădurii. Publicul se va bucura să audă live cele mai tari hituri din anii 2000 și nu numai. Este cea mai mare adunare de artişti din epoca de aur a muzicii, pe care a găzduit-o România vreodată! Patru zile magice de festival, cu peste 30 de nume sonore de la noi și de afară!
We Love Music Festival va fi o experiență de neuitat pentru public. Pe lângă un line-up cu artiști de top din România și internaționali, participanții se vor bucura și de un parc de distracții amenajat în spațiul unde se desfășoară festivalul. În plus, evenimentul va găzdui și un food court și food trucks cu mâncare pentru toate gusturile.
Momentele live de pe scenă, cu artiști români și internaționali de top, vor fi completate de Mega Petrecerea Disco Anul 2000, unde petrecăreții vor putea dansa de seara până în zorii zilei.
Foto: Instagram Melody Thornton