Marlon Brando, discuție cu Michael Jackson. L-a întrebat de ce preferă copiii și l-a făcut să plângă

Publicat: 30 aug. 2019, 13:14 Autor: D. C. News 3

A vorbit cu Michael Jackson despre predilecția sa pentru minori concluzionând că muzicianul ”ar fi preferat copiii”.

Marlon Brando, discuție cu Michael Jackson. Se arată în transcrierea unei declarații făcute sub jurământ de celebrul actor, dezvăluită abia acum, arată Los Angeles Times.

Cei doi au avut o discuție despre sex, abuz la adresa minorilor și relații personale. Discuția ar fi avut loc în timpul mesei, potrivit unei declarații făcute de actor procurorilor care investigau acuzațiile de pedofilie formulate la adresa cântărețului în 1994.

Marlon Brando, discuție cu Michael Jackson

Detalii socante despre autopsia lui Michael Jackson

Transcrierea declarațiilor făcute de Brando devine publică abia în această săptămână, fiind inclusă în ultimul episod al podcastulului “Telephone Stories: The Trials of Michael Jackson”.

Brandon Ogborn, unul dintre producătorii podcastului, a obținut transcrierea declarațiilor incendiare făcute sub jurământ și le-a verificat autenticitatea cu judecătorul Lauren Weis de la Curtea Superioară din Los Angeles, care a investigat cazul lui Jackson, potrivit L.A.Times.

Brando povestește că a vorbit cu Michael Jackson despre sexualitate și despre relația acestuia cu tatăl său, Joe Jackson, lucru care l-a făcut pe cântăreț să izbucnească în plâns.

Procurorii știau că între cei doi există o ”relație specială”, actorul din ”Nașul/ Godfather” predându-i lui Jackson actoria în schimbul unor sfaturi despre dans.

Producătorii spun că declarația lui Brando are o greutate aparte în poveste, pentru că este vorba despre afirmațiile făcute de o persoană bogată și celebră, care nu avea ce să urmărească de pe urma dezvăluirilor pe care le făcea. În plus, arată Ogsborn, ”Și el era un ciudat, ca și Michael Jackson. Așa că, pentru mine e un ciudat care îl înțelege pe alt ciudat într-o lume ciudată”.

Jackson, care a încetat din viață în 2009, a fost investigat de două ori pentru acuzații de molestare de minori. Nu a ajuns să fie pus sub acuzare în 1994, iar în 2005 a fost achitat.

Discuția dintre cei doi ar fi avut loc la ferma deținută de Jackson, Neverland. ”Vorbeam despre emoții și de unde vin. Puteam să-mi dau seama după cum se purta, el vorbea așa, într-un fel ciudat pentru o persoană care era de seamă cu fiul meu cel mare, 35 de ani. Și nu voia să mă audă că înjur”, a povestit Brando.

”L-am întrebat dacă e virgin și a râs și a chicotit. Mi-a zis, «O, Brando». I-am spus, «Păi și ce faci pentru sex?». Și a început să se agite și să se rușineze”, a arătat actorul.

Brando spune că l-a întrebat pe Jackson dacă se masturbează și le-a explicat procurorilor că muzicianul ”trăiește pe altă lume”.

“A spus că își ura tatăl și a început să plângă. Așa că m-am retras. M-am purtat cu mănuși. Mi-am dat seama că avea probleme în viață pentru că trăia pe altă lume”, le-a dezvăluit Brando procurorilor.

”Am zis, «Cine sunt prietenii tăi?», a răspuns, «Nu știu pe nimeni de vârsta mea. Nu îmi place nimeni de vârsta mea». L-am întrebat «De ce nu?», a făcut «Nu știu, nu știu». Plângea destul de tare și am încercat să-l consolez. Am încercat să-l ajut cât am putut”, s-a destăinuit Brando.

Actorul spune că inițial a crezut că muzicianul era gay, dar că ulterior s-a gândit chiar “cu acest tip de comportament, cred că e destul de rezonabil să tragi concluzia că ar fi preferat copiii. Impresia mea a fost că nu voia să îmi răspundă pentru că era îngrozit să îmi zică mie”.

Publicat: 30 aug. 2019, 13:14 Autor: D. C. News 3
Pe aceeași temă