Margherita de la Clejani a spus adevărul, la TV: ”Nu trec printr-o situaţie tocmai bună”

Publicat: 30 mai 2020, 13:48 Autor: Andreea Voicu Vedete

În presa română s-au făcut mai multe speculații conform cărora Margherita de la Clejani ar fi fost prinsă drogată la volan, după ce a provocat un accident în Capitală.

Însă, așa cum spune și frumoasa tânără, adevărul este cu totul altul. Margherita a vorbit la România TV și a mărturisit dacă a consumat sau nu substanțe interzise și în ce situație se află acum atât ea, cât și familia ei.

“Acum zâmbesc şi asta e bine. Întotdeauna cred că există speranţă în inima fiecărui om. (…) Nu trec printr-o situaţie tocmai bună. Familia mea este foarte afectată. Mă gândesc la mama, tatăl şi la fratele meu care se uită la televizor şi văd un titlu: Margherita, drogată la volan cu heroină.

Vreau să confirm acest lucru aici. Nu este adevărat. Eu sunt contra drogurilor”, a declarat Margherita de la Clejani la România TV.

Margherita de la Clejani a continuat seria declarațiilor: ”Margherita nu este o consumatoare de droguri”

“Nu aş vrea să vorbesc despre acest lucru acum. Nu sunt în măsură să vă vorbesc. Vor vorbi organele de Poliţie. Margherita nu se droghează cu heroină. Margherita nu este o consumatoare de droguri”, a mai spus ea.

De asemenea, Theodor nu ar fi iubitul Margăi, ci un prieten apropiat pe care ea îl admiră.

“Nu am nicio relaţie cu Theodor. Eu nu am iubit. Pentru mine, iubit înseamnă o relaţie de un timp. Am prieteni din toate categoriile. Theodor este un băiat pe care eu l-am admirat şi am vrut să fac ceva împreună”, a spus Margherita de la Clejani.

“A fost un mic accident în care n-am omorât pe nimeni. N-am dat în cap la nimeni. Nu m-aţi văzut voi drogată sau nu m-aţi văzut luând droguri.

Pe mine mă deranjează foarte tare titlul acesta: Margherita, drogată la volan cu heroină. Vă rog frumos să remediaţi toată această poveste pentru că nu este firesc pentru părinţii mei care suferă pentru copilul lor. Nu este normal să scrie despre mine că am consumat heroină. Nu sunt consumatoare de heroină”, a conchis Margherita de la Clejani.

Publicat: 30 mai 2020, 13:48 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×