Liviu Dragnea operat de urgenţă! Fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, aflat la Penitenciarul Rahova, a suferit un accident în această dimineaţă. Acesta repara o uşă de la o dubă de transport deţinuţi şi în momentul în care tăia cu flexul, acesta a sărit şi l-a tăiat la mână.
Potrivit avocatului său, acesta a suferit o operaţie, relatează antena3.ro.
Liviu Dragnea se află departe de Irina Tănase, partenera sa de viață, după ce fostul politician a fost închis în spatele gratiilor. Recent, Irina Tănase, a postat pe rețelele de socializare imagini cu mesaje, după ce nu s-a mai afișat cu inelul de 10.000 de euro în public, primit de la Liviu Dragnea.
Dar, pe de altă parte, Irina Tănase nu a confirmat și nici nu a infirmat acest lucru – că s-ar fi despărțit de partenerul său -, dar în timp ce fostul politician Liviu Dragnea nu se află aproape de ea, blondina a postat o serie de mesaje în spațiul virtual. Dar oare Irina Tănase are de ”împărțit” ceva cu cineva sau este vorba despre persoana pe care o iubește?
”Unii oameni nu îți sunt loiali. Ei sunt loiali nevoii lor de a fi cu tine. Odată ce nevoile lor se schimbă, și loialitatea lor se schimbă”, a fost primul mesaj postat de Irina. Apoi, cel de-al doilea sună așa: ”Când o persoană toxică nu te mai poate controla, va încerca să controleze modul în care ceilalți te văd. Dezinformarea se va simți nedreaptă, dar stai deasupra ei, ai încredere că alți oameni pot, eventual, să vadă adevărul exact așa cum este el”.