Raed Arafat a explicat care sunt locurile în care există riscul cel mai mare de a ne îmbolnăvi de Covid-19. Lăcașurile de cult sunt, alături de restaurante, teatre, cinematografe și transportul în comun, cele mai periculoase locuri pentru transmiterea coronavirusului, spune la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
„În roșu avem cinematografele, teatrele în spațiu închis, lăcașurile de cult, transportul în comun, transportul cu avionul, sporturile de contact, petrecerile în interior, barurile, cluburile de noapte. Acestea sunt considerate cele mai periculoase. După care, la nivel portocaliu, avem sălile de fitness, avem frizeria, stomatologia, avem lucrul în birou – este periculos dacă ești cu mai multe persoane în birou și din cauza asta trebuie să porți mască – restaurantele în spațiu închis”, a spus Raed Arafat.
El spune că președintele Klaus Iohannis „are dreptate” când spune că în situația actuală a cazurilor de coronavirus în România nu se pune problema unei noi relaxări.
„Nu ai cum să vezi 555 de cazuri și să vii să spui că relaxăm în plus. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu aceste cazuri”, a spus Arafat.
Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienţi vindecaţi şi 1.605 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 614 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 240 de pacienţi.
Până astăzi, 1.834 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 08.07.2020 (10:00) – 09.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (13 bărbaţi şi 4 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Bucureşti, Tulcea şi Vrancea.