VIDEO Lili Sandu, fotografie sexy, chiar înainte de a naște

Publicat: 31 iul. 2020, 09:05 Autor: Elena Vedete

Lili Sandu trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei! Frumoasa vedetă este gravidă, iar în curând va aduce pe lume primul ei copil.

Faptul ca este extrem de fericită se simte și se vede și pe rețelele de socializare, acolo unde artista postează fotografii în diverse ipostaze.

Au trecut deja 9 luni, iar Lili Sandu va deveni cât de curând mămică. În ciuda faptului că s-a plâns din cauza retenției de apă și că s-a îngrășat, vedeta a avut o sarcină relativ ușoară și a precizat chiar cu câteva zile în urmă că se simte bine în pielea ei.

„A zburat timpul și cele 9 luni au fost absolut minunate… Privind in urmă, pot spune că am fost binecuvântată cu o sarcină ușoară. Am încercat pe cât posibil să-mi continui regimul meu alimentar echilibrat, dar a fost adaptat cerințelor organismului din această perioadă. Recunosc că mi-am satisfăcut și mici capricii, iar in ciuda kilogramelor în plus acumulate, mă simt excelent în pielea mea”, a transmis actrița pe rețelele de socializare.

Vedeta s-a fotografiat chiar în lenjerie intimă, probabil pentru a marca orice moment al acestei sarcini atât de mult dorite de Lili Sandu, cât și de iubitul său.

View this post on Instagram

#ChallengeAccepted Actually I really didn’t think I was going to participate in this challenge…bc to be honest I felt that it was another one of those challenges a little superficial where we all declare that we love each other and support us like a sisterhood but we all know that the reality is different. Yes, there are great exceptions of amazing women that I know and praise for, but in all my career years most of the hate I’ve got was from Women! But i accepted this Challenge and here’s why: “This challenge started in Turkey as a result of Femicide. Aka the international killing of females bc they are female. The black and white challenge was created due the frustration of always seeing black and white photos of women who have been killed. Women in Turkey began posting black and white photos on social media last week to protest against femicide and domestic violence and to grieve the violent death of 27 year university student who was brutally murdered by ex boyfriend this month.” The challenge is Us standing in solidarity for all the women around the world, many of them here in Romania also, that are going thru this trauma and other difficult times, demanding change and a voice for the voiceless. Your black and white photo is to empower other women as your sister, because many men still disregard us and what we are worth. I think the power of a woman is her courage to be vulnerable bc at the end of the day we are all the same, with same imperfections! Let’s inspire each other and stand up for a great cause. #womenempoweringwomen

A post shared by L I L I S A N D U (@lilisandu_official) on

Lili Sandu și Silviu Țolu, o frumoasă poveste de dragoste

Lili Sandu şi Silviu Ţolu trăiesc o frumoasă poveste de câțiva ani şi au făcut un prim pas important în luna mai a anului trecut. Cei doi s-au logodit, iar acum sunt mai fericiți ca niciodată.

„Ne-am logodit de ziua mea, pe 28 mai. A fost frumos, un moment intim, exact cum mi l-aş fi dorit eu. Nu sunt genul care să se afişeze… S-a întâmplat în dormitor. A fost cel mai frumos”, a mărturisit, la acea vreme, Lili Sandu.

Publicat: 31 iul. 2020, 09:05 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă