Lavinia Pîrva, despre viața de familie! Ce spune despre fiul ei și al lui Ștefan Bănică Jr.

Publicat: 14 oct. 2020, 15:12 Autor: Andreea Voicu Vedete

Lavinia Pîrva a făcut dezvăluiri despre familie în emisiunea ”Vorbește Lumea” de la Pro Tv. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a vorbit despre fiul lor, Alexandru.

Frumoasa brunetă a mărturisit că relația pe care o are cu fiul ei și al lui Ștefan Bănică Jr. este extraordinară. Chiar dacă fiul o solicită, este fericită și se simte chiar inspirată de micuț.

”Copilul mă solicită mult, este un copil bombă cu ceas! Am timp să și lucrez la proiectele mele, dar mare parte din timp stau cu el, pentru că asta mi-am propus, nu vreau să pierd nimic. Sunt fericită cu Alexandru, intru în lumea lui, mă inspiră. De altfel, de asta am făcut acest proiect”, a spus Lavinia Pîrva la televizor, arată Cancan.

Pe de altă parte, bruneta Lavinia a spus în emisiune modul în care a luat naștere afacerea cu articolele vestimentare: ”Mă îngrășasem și am vrut să-mi schimb garderoba. Am găsit o fabrică pentru o linie specială de haine pentru mine. Unor prietene le-a plăcut și așa am dezvoltat proiectul, a devenit o afacere”.

Ștefan Bănică Jr. a vorbit despre relația dintre Lavinia Pîrva și cei trei copii ai săi

Ștefan Bănică Jr. a vorbit despre viața de familie și cum pandemia a apropiat familia și mai mult, petrecând mai mult timp împreună. Dacă pentru unele persoane, pandemia a însemnat haos și o ”ruptură” din punct de vedere social, iată că pentru celebrul artist a însemnat un timp petrecut alături de cei dragi.

„Pandemia mi-a ‘dăruit’ timp cu copilul meu și cred că ăsta e un dar de neprețuit. Mi-am mutat centrul de atenție pe persoanele și lucrurile care contează cu adevărat pentru mine și mi-am întărit anumite convingeri vizavi de inutilitatea lucrurilor făcute doar de dragul de a le face”, a spus Ștefan Bănică Jr. pentru VIVA.

Actorul și artistul Ștefan Bănică Jr. a mai mărturisit faptul că cei trei copii, Ștefan, Violeta și ALexandru, se înțeleg foarte bine, iar relația cu Lavinia Pîrva este închegată și frumoasă.

”Sunt minunați toți trei și îmi umplu sufletul de bucurie. Ștefan și Violeta au știut să se adapteze și să-l facă pe Alexandru să se simtă iubit, iar Lavinia, pentru ei doi, este cea mai bună prietenă. Am o familie mare și frumoasă. Mi-am dat seama că fiecare experiență este unică și irepetabilă”, a mai spus artistul pentru sursa citată.

Sursă foto: arhivă Ciao

 

Publicat: 14 oct. 2020, 15:12 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă