Jeff Bezos, fondatorul Amazon, doneaza bani pentru saraci. Cat scoate din buzunar

Publicat: 14 sept. 2018, 19:11 Autor: D. C. Vedete

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, anunţă că va dona două miliarde de dolari pentru familiile fără adăpost şi înfiinţarea unor grădiniţe.

Jeff Bezos, fondatorul Amazon şi cea mai bogată persoană din lume, a declarat joi că va dona două miliarde de dolari pentru ajutorarea familiilor fără adăpost şi pentru înfiinţarea unor grădiniţe în comunităţile cu venituri mici, scrie Reuters.

Anul trecut, Bezos a întrebat pe Twitter unde şi-ar putea dona o parte din avere. Deşi în trecut a susţinut financiar cercetările privind cancerul şi bursele pentru imigranţi, averea lui Bezos s-a concentrat în mare parte pe compania sa de rachete Blue Origin, despre care a afirmat că este „o investiţie în viitorul planetei noastre prin dezvoltarea infrastructurii spaţiale.”

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, doneaza bani pentru saraci

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, doneaza bani pentru saraci. Cat scoate din buzunarNoul său efort filantropic se numeşte Bezos Day One Fund, făcând referire la filozofia de management a lui Bezos conform căreia organizaţiile trebuie să vadă fiecare zi ca fiind un nou început, altfel vor cădea victime stagnării şi declinului.

Astfel, „Day 1 Families Fund” va susţine organizaţiile non-profit care oferă adăpost şi mâncare familiilor tinere care nu au unde locui.

Jeff Bezos, fondatorul Amazon, doneaza bani pentru saraci. Cat scoate din buzunar„Day 1 Academies Fund” va înfiinţa o organizaţie pentru a opera o reţea de grădiniţe pentru comunităţile cu venituri mici. Făcând referire la centrarea activităţii Amazon asupra clientului, Bezos a afirmat: „Copilul va fi clientul.”

Bezos a afirmat că „este foarte greu” pentru un copil să recupereze dacă a rămas în urmă în primii ani şi a adăugat că nu ştie câţi bani va dona în total.

Publicat: 14 sept. 2018, 19:11 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă